Dormim impreuna, eu si fetita mea, de pe la 4-5 luni. Nu asa ma gandeam ca va fi, inainte de a naste, dar aici suntem in acest moment si cred ca e bine. Am scris despre cum am ajuns sa dorm in pat cu bebelusul si sa il excludem, practic, pe sot, din noptile noastre. Desigur, fac haz de necaz, pentru ca, pe cat sunt de bucuroasa sa dorm cu fetita, pe atat de mult tanjesc sa dorm cu sotul meu, din nou.

Inainte dormeam noi doua in patul mare, iar sotul exilat pe salteaua gonflabila. Nu aveam nici macar canapea in casa, pentru ca mobila am gandit-o strict pentru nevoile noastre de cuplu.

Dupa ce fetita a cazut de doua ori din pat (o data s-a intamplat in timpul noptii), am decis sa schimbam situatia. Mai ales ca patul nostru este foarte inalt, pentru ca na, cand nu ai copii, primeaza aspectul estetic. Tin minte ca a doua zi dupa ce a cazut, cand mi s-a strans inima vazabd-o pe jos, un ghem de om, si plangand, mai degraba nestiind ce i s-a intamplat, decat de durere, am plecat cu sotul meu direct la IKEA si am luat o saltea mare, am desfiintat biroul si noi doua ne-am instalat in noua noastra camera.

Cred ca la decizia asta a contribuit si faptul ca rezonam cu abordarea Montessori de a avea in camera copilului saltea, in loc de pat, pentru a-i lasa libertatea sa exploreze. Doar ca am adoptat-o mai devreme decat credeam.

In prima noastra dimineata pe saltea am constat schimbarea. In camera in care ne-am mutat este terasa si, cum noi nu avem perdele, de jos avem o perspectiva mult mai interesanta, comparativ cu dormitorul cu pat mare.

Acolo vedeam crengi de copac si cer, aici descoperim lumea. Se bucura dimineata, cand vin porumbei si vrabiute sa caute de mancare, uneori vede umbrela de soare cum se misca de la vant, alteori se trezeste surprinsa ca ploua si analizeaza cum cad picaturile de ploaie (iar la iarna se va bucura de ninsoare si de zapada cazuta), in unele nopti analizeaza luna, iar in serile cand e cald afara, il vede pe tati, care se uita la un film si fuge razand sa ii bata in geam, sa ii zica “pa pa”, dupa care se joaca unul cu altul, fiecare de pe partea lui de fereastra. Desigur, avem mare noroc cu terasa si ma gandesc cateodata, din perspectiva asta, cat de minunat este sa stai la casa.

Am citit ca unul dintre inconvenientele dormitului pe saltea ar putea fi lipsa unei demarcatii clare intre dormit si alte activitati. Iar copilul nu ar sta linistit, inainte de somn, ca intr-un pat obisnuit.

La noi nu resimt asta puternic. E drept ca atunci cand nu ii este foarte somn sau e agitata fuge de pe saltea, sa se joace. Dar o iau cu blandete si o anunt inainte, sa stie ce o asteapta. De cele mai multe ori nu protesteaza. Uneori plange, mai mult de necaz ca nu vrea sa doarma decat de manevra mea, si atunci o consolez. Plecatul asta poate fi de 2-3 ori sau de multe, multe ori. Daca nu pleaca, isi cauta loc prin tot patul – pe mine, pe pilota, pe o perna, pe alta, iar pe mine si tot asa. Intr-un final adoarme. Cu toate acestea, simt ca in mintea ei e destul de clar ca ne asezam la dormit sau stam pe moment, pentru joaca.

Imi place sa o vad misunand prin camera, libera, fara sa imi stea sufletul in loc ca sta prea pe marginea patului sau ca face vreo manevra neasteptata tocmai cand eu nu sunt suficient de aproape. De pe saltea se duce imediat la jucarii si daca e obosita, se arunca pe cate-o perna, cu oboseala omului aflat la sfarsit de zi.

Bref, cred ca trecerea la dormitul pe saltea ne-a adus numai experiente pozitive. Nimic contra de raportat.