Alegerea bonei e o chestiune de noroc. Poți să cauți ani lumină, și în lună și în stele, să pui condiții care să cearnă ce nu vrei, să renunți la altele ca să ai mai multe șanse, dar dacă nu se aliniază planetele, degeaba.

Noi am fost norocoși. Dar am și lăsat norocul să  intre în viața noastră pentru că ne-am dorit să nu fim cu ea cum se poartă un angajator, impunându-i condiții stricte, ci am plecat de la premisa că alegem un partener care ne ajută să o creștem pe Iris.

La început am dat anunț pe grupurile de profil sau de mămici. Așa suna anunțul nostru:

Dragi mămici, am început căutarile pentru bonă. În ianuarie mă întorc la serviciu, fetița mea va avea 4,5 luni. Ne dorim o bonă care să vină 8 ore/zi, vârsta mai puțin contează, important e să fie răbdătoare și afectuoasă. Stăm în București, în zona X. Dacă aveți recomandări, le aștept cu mare nerăbdare, într-un mesaj privat!

Nimic, nici un răspuns, doar un mesaj privat legat de banii pe care îi oferim.

Am sunat la niște anunțuri de bone. Mai toate cereau un fel de spor la salariu, pentru că aveam copil mic, de doar 4 luni. Deși acum, uitându-mă în urmă, constat că e mai ușor când copilul doarme de 3 ori pe zi și nu știe să plece din locul în care îl lași.

Pentru că am o rețea de prieteni pe Facebook destul de extinsă, am anunțat că ne căutăm pe cineva care să aibă grijă de fetița noastră prea mică. Așa am ajuns să o cunoaștem pe bona noastră (de fapt, a fetei), la recomandarea unei foste colege de serviciu.

Noi suntem fericiți și sperăm că și ei îi place să aibă grijă de fetița noastră. Suntem împreună de un an și jumătate.

Iată care au fost principiile noastre, pe care nu ni le-am propus a priori, ci au venit de la sine.

Ce nu am făcut e mai important decât ce am făcut. 

• Nu i-am cerut copie după buletin, cazier, analize de sănătate, testări psihologice, recomandări. Am mers pe încredere și am primit din partea ei încredere. Nici ea nu a venit cu nu știu ce condiții. De fapt nu a pus nicio condiție.
• Nu i-am cerut să stea 10 sau 12 ore pe zi. Am stabilit un program de opt ore, deși e mai greu pentru noi, în special pentru soțul meu, care completează acest program dimineața și seara, sacrificând din timpul lui de lucru (el e freelancer și lucrează de acasă). Am mers pe principul că, după 12 ore pe zi, bona vine tot la copilul meu și în ziua următoare și vreau să fie odihnită și relaxată, nu apăsată de grija unei alte zile interminabile.
• Nu i-am cerut să vină în weekend, ca eu și soțul meu să avem alte activități. Iar dacă am ajuns mai repede acasă într-o zi, am preferat să rămân eu cu fetița, iar ea să plece, pentru că tuturor ne place când putem pleca mai repede de la serviciu. A fost nevoie să stea peste noapte doar când am plecat în delegații și atunci, desigur, am plătit-o suplimentar.
• Nu i-am cerut să facă ordine, să gătească, să pună haine la spălat, nici pentru noi și nici doar pentru fată. Decât să stea stresată că trebuie să spele o farfurie sau să dea cu aspiratorul, iar fata să facă cine știe ce în timpul ăsta, poate chiar nesupravegheată, prefer să își petreacă timpul împreună, să iasă afară. Dacă e haos în jucării când mă întorc acasă sau hainele nu sunt aranjate la dungă nu îmi pasă, oricum nici când sunt eu acasă nu arată totul impecabil.
• Nu i-am cerut să ne dea detalii despre ce a făcut în timpul zilei și pe unde au fost. Din ce ne povestește ea (și îmi place că ne povestește) îmi dau seama că fac lucruri diverse, stau în parc, socializează cu alți copii, pare că petrec timp frumos împreună. Mă bucur că stau toată ziua afară și vin în casă doar să mănânce și să doarmă de prânz. Sunt afară inclusiv când plouă sau e frig.
  Nu vreau să se simtă la interogatoriu la final de zi și nici să pun presiune pe ea legat de activitățile alese și cred că e important să fie decizia la ea.
• Nu i-am cerut să aplice anumite metode de parenting. Îi povestesc ce metode aplicăm noi cu fetița când se lovește, când se supără, ce are voie să facă și ce nu, dar am încercat să îi las și ei libertatea alegerilor. Din câte o văd, e atentă cu nevoile ei, e blândă și calmă. Uneori mi s-a părut chiar ok că e mai curajoasă decât mine și are mai multă încredere  în independența copilului. Eu tind să fiu mai fricoasă, mai precaută. Uneori mi se pare că poate eu aș proceda altfel, dar încerc să am o abordare echilibrată.
• Nu am pus camere de supraveghere. Știu, e greu când copilul e mic și nu vorbește și nu știi ce se întâmplă când nu e nimeni prin prejamă. Dar nu am niciun semn că fetița mea ar avea vreo strângere de inimă atunci când o vede sau că i-ar fi teamă de ea. Se bucură când vine dimineața, îi zâmbește, îi face bezele când pleacă, o strânge în brațe și râde relaxată în prezența ei.

Cred că și ea, la rândul nostru, are multă răbdare cu noi. Ne acceptă și ne-a primit în viața ei așa cum suntem.

Nu ne-a zis niciodată nimic, nu ne-a reproșat vreun lucru, nu ne-a cerut nimic mai mult decât i-am oferit, nu ne-a răspuns niciodată întorcându-ne vorbele sau cu un ton superior. Este o persoană glumeață și tonică și sper ca fetița noastră să absoarbă tot ce e bun din relația lor. Și să o țină în suflet cu drag și să o respecte.