Am citit opinia că nu ne trebuie lecții de parenting. Eu cred că avem nevoie. Știu multe mămici care au învățat multe din cărțile si seminariile de parenting. Și nu cred că au devenit niște roboței care aplică tehnică după tehnică, nu sunt debusolate de contradicții, iar copiii nu sunt niște mici monstruleți care fac ce vor.

Eu însămi am învățat multe citind despre nevoile copilului mic, despre acceptarea emoțiilor copilului, despre vindecarea de stres prin joacă, despre trecerea peste situații dificile prin scoaterea lor din zona emoțională, raționalizându-le, despre impunerea limitelor cu blândețe. Sunt lucruri care m-au ajutat să am o interacțiune pozitivă cu fetița mea, când poate aș fi procedat altfel. Aș fi etichetat, aș fi criticat, nu aș fi dat importanță, aș fi minimizat. Și nu pentru ca aș fi fost o mamă dură, nu mi-aș fi iubit copilul mai puțin decât o fac acum, dar aș fi repetat inconștient metodele generației părinților noștri si ale altor părinți pe care îi văd în jur și care, de asemenea, le repetă.

Nu spun că tot ce e în cărțile de parenting este general valabil. Dar orice lectură, fie că este vorba despre cărți de specialitate sau beletristică, este o lectură critică. Eu am încredere în judecata mamelor și chiar cred că fiecare știe să adapteze principiile de bază la situațiile realității proprii.

Cel mai bun lucru pe care îl văd în ce privește lecțiile de parenting este că mamele încep să conștientizeze situații. Că parentingul devine conștientizat și asumat – și este o idee pentru care militez. Crești un om, nicio situație prin care trece copilul tău nu e întâmplătoare. Este datoria ta de părinte să îl ajuți să decodifice aceste situații și să devină un om echilibrat.

Cred că mamele care citesc despre parenting devin analitice în situațiile cheie. Își încarcă mai puțin copilul cu emoțiile lor și gestionează trăirile copilului.De exemplu, când copilul plânge se produce un declic și îl vor strânge în brațe și vor accepta reacția lor emoțională în loc să îi spună “nu mai plânge” sau “nu e nimic, hai, gata”.

Cred că mamele care citesc despre parenting vor înțelege că e mai bine să îi lase copilului libertatea de a explora și a căuta, în zone sigure, decât să îi direcționeze joaca. Citeam pe facebook postarea unei prietene care organizează ateliere pentru copii și era revoltată de faptul că părinții aleg totul pentru copilul lor, începând de la culoarea pe care trebuie să o aibă morișca. Mă uit în parc, la fel, părinții decid dacă se mai dă copilul în tobogan sau e cazul să se mute la leagăn, dacă e timpul să stea pe bancă sau nu. Și nu îi judec sau critic pe acești părinți, nu o fac intenționat, pur și simplu este singura metodă pe care o știu. Judec și critic metoda, pentru că ani de studii și psihologi recunoscuți în domeniul educației copiilor arată că sunt ineficiente în creșterea unor copii independenți, care să poată lua decizii.

Le încurajez pe toate mamele să citească despre parenting, sunt idei bune acolo, majoritatea cărților sunt scrise de psihologi, de oameni care citesc studii și sunt la curent cu cercetările din domeniu sau de oameni care au avut o influență deja recunoscută în formularea principiilor educative, cum sunt Maria Montessori sau Magda Gerber.

Cred cu tărie că fiecare mamă știe ce e cel mai bine pentru copilul ei, că intuiția de mamă funcționează, dar, în același timp, este esențial să nu lăsăm creșterea copilului pe seama întâmplării, pentru că e nevoie de mai mult decât dragoste pentru creșterea unui copil. E nevoie de emoție trecută prin filtrul rațiunii și constant de întrebări despre cum e mai bine să procedezi într-o situație, astfel încât copilul să aibă o experiență pozitivă și, în mod ideal, să învețe ceva. Cărțile de parenting pot determina o schimbare reală, bună, de atitudine. Mie mi-au zdruncinat vreo câteva convingeri și simt o îmbunătățire în modul de a vedea lucrurile.