Eu sunt obosită continuu. Nu știu cum sunt alte mame, când le văd la serviciu, în parc, pe stradă, îmi par fresh, frumoase, luminoase. Eu simt frecvent că o să mă sparg în bucățele mici și că nu îmi doresc decât un somn sănătos.

Până să nasc, nu știam de ce ți-ar plăcea să stai și să nu faci nimic. De exemplu, întotdeauna am considerat statul la plajă plictisitor. Dacă nu e un pic de energie și de acțiune, nu mă simt bine. Mintea mea croșetează non-stop, bune și rele.
Se spune despre occidentali că nu sunt construiți pentru a medita și pentru a înțelege pe deplin un concept abstract ca zen pentru că sunt agitați, prinși în iureșul vieții cotidiene și pur și simplu nu știu să își goleasca mintea.

Până să nasc, mă regăseam perfect în descriere. Dar după…, am învățat să apreciez acest dolce far niente. Lasă-mă acum pe o plajă pustie, ah ce aș mai lenevi… Nu mi-ar trebui să mă gândesc la nimic. Bine, nu aș rezista mult timp, doar vreo câteva ore, să mă reîncarc, apoi îmi vreau înapoi gălăgia cotidiană și traficul intens de gânduri.

Cred că ideea că nu am aceste câteva ore mă face să mă simt și mai obosită și mai încărcată.

Se întâmplă câteodată să mă întorc atât de frântă de la serviciu încât mă întind un pic cât soțul e prins în vreo activitate cu fetița și adorm instant. El îmi lasă timp să mă odihnesc și dorm, în gălăgie, cu cea mică strigându-mă și călărindu-mă, dar ăsta e maximul de somn pe care îl pot obține. Somnul nu mai e somn de când am devenit mamă, pentru că o ușiță rămâne permanent deschisă, pentru a fi conectată la copilul meu.

Sunt obosită, pentru că de când am născut (dar și în sarcină a fost așa) dorm foarte fragmentat și dezorganizat. Dacă vineri seara adorm de la 11 și mă trezesc la 9, pentru că am noroc ca fata să doarmă mai mult în weekend, seara nu știu cum se face că nu mai reușesc să adorm și mă prinde ora 4. Iar a doua zi sunt terminată. Dorm uneori în timpul zilei, în weekend, pentru a recupera, dar dorm stresată, chinuită în subconștient de vina că îmi ocup din timpul în care ar trebui să mai fac una-alta prin casă. Deci nu mă odihnesc. Un somn dezorganizat nu duce decât la un somn și mai dezorganizat. Vorbeam cu o colegă și cred că avea dreptate că somnul nu se recuperează. Dacă dormi mai mult după o perioadă de nesomn nu aduci beneficii organismului. Îl năucești. Nu am o bază științifică pentru ce spun, e doar intuiție. Cred că singurul lucru bun pe care îl poți face este să institui un program regulat de somn. Ceea ce, la momentul ăsta, pentru mine e o utopie.

Sunt obosită pentru că nu aplic regula de aur pentru mame, valabilă chiar și atunci când copilul nu mai e bebeluș: dormi când copilul doarme. Ar trebui să dorm noaptea, nu să mă apuce disperarea de a face curat
la ora 12 sau de a mai sta 10 minute să mai citesc ceva de pe mobil, după ce mă sui in pat, 10 minute care, cel mai frecvent, se multiplică.

De multe ori mi se întâmplă să fiu așa de încântată că vine weekendul încât efectiv nu pot să adorm vinerea seara. Iar weekendurile sunt pline, jumătate din timpul petrecut afară duc copilul de 11 kg în brațe. Intru epuizată în următoarea săptămână, în care am și serviciu și, uite-așa, cu greu mai apuc să mă refac.
Soțul meu îmi spune că trebuie să fiu ca un soldat în front, să adorm oricând prind ocazia, oriunde.

Sunt obosită, deși copilul meu doarme noaptea de la 4-5 luni. Dar mi-am dat seama că odihna mamei nu ține atât de mult de cât de neîntrerupt doarme copilul noaptea. Desigur, contează și asta, dar e doar o fațetă a cubului.

Îmi este clar, oboseala mamei e cauzată, mai mult decât orice, de sufletul ei veșnic neliniștit, de avalanșa de emoții, gânduri și griji legate de copil, de preocuparea continuă de a face lucrurile bine, pe toate planurile, de dezamăgirea că e imposibil să facă lucrurile bine și că lucrurile scapă printre degete. De toate aceste frământări care rămân alerte și când doarme.

Oboseala mamei ține de faptul că somnul, mult sau puțin, nu mai e somn. E ca atunci când dormi la un drum lung în mașină, dar nu te odihnești cum o faci ca atunci când dormi în patul tău confortabil de acasă. După ce devii mamă, o mașină cu un confort limitat este casa somnului tău.

Uneori mă întind în patul meu de ne-mămică, un pat frumos, alb, de la IKEA, pe care l-am îndrăgit din prima clipă. Acum doarme acolo soțul meu, singur. Mă cufund cu capul în perne și mă apucă brusc o relaxare dulce. I-am zis soțului meu că aș vrea să mă duc să dorm acolo câteva ore, după ce adoarme fetița. Fără griji, confortabil. Am senzația că m-aș odihni din prima clipă de somn. Dar e doar o amăgire, știu că de fapt relaxarea dulce pe care o simt e amintirea vieții de dinainte, a celei care am fost, pe care am pierdut-o și de care, recunosc, îmi e atât de dor în sufletul meu.