Noi am ales să o ducem pe fetița noastră la înot de când era un bebeluș de 6 luni. Am făcut-o pentru că ne-am dorit să fie obișnuită cu apa, sperând să îi placă la fel de mult ca soțului meu și să nu ajungă o pisică speriată, ca mine. Nu am ales înotul pentru că ne-am dorit să facă mișcare – bebelușii au parte de mișcare din plin – și nici pentru a o vedea plimbându-se independent prin apă încă înainte de învăța să meargă, cum ni se tot prezintă mai mereu în contextul bebelușilor înotători, pentru că știam că asta e o așteptare nerealistă.

Fetiței noastre îi place mult apa și, în ciuda faptului că, așa cum spuneam, mie îmi este foarte frică de apă si nu o suport pe față, în ochi, în urechi, am reușit să nu îi imprim și ei teama mea, și asta datorită soțului meu, care mi-a atras atenția când am luat-o într-o direcție greșită, panicându-mă inutil 🙂 Astfel, la baie nu am ferit-o niciodată să nu îi intre apă în ochi sau urechi și i-am lăsat timp și spațiu să se joace  – am și mutat-o în cadă la câteva luni, special pentru asta.

Am tatonat inițial un centru de înot pentru bebeluși unde nu prea ne-a plăcut. Condițiile erau foarte ok, dar ne-am simțit ca la pregătirea viitorilor campioni olimpici, în mod temeinic, de la o vârstă fragedă. Instructorii se luau foarte în serios, totul era metodic, didactic, achizițiile erau urmărite și discutate constant cu un ton atotștiutor – nu a fost deloc pe placul nostru. Îmo aduc aminte că ne uitam la filmulețele de pe paginile de facebook ale altor centre și mi se păreau cu o atmosferă muuuult mai relaxată. După câteva vizite și o ședință de testare, ne-am mutat la actuala piscina pentru copii, la Bursuceii Veseli, unde ne place mult: aerul relaxat (unii ar zice poate prea relaxat) al instructorilor, răbdarea cu capriciile normale ale copiilor, lipsa metodelor severe de însușire a tehnicilor de înot. Nu urmărim niciun grafic cu progresele motrice, poate că instructorii le știu, dar nu ne interesează. La momentul ăsta ne dorim ca înotul să fie distracție, joacă. Mi se pare suficient că trebuie să venim la program și să stea jumătatea aia de oră în apă, pentru că apoi vin alți copii, încât nu e cazul să mai impunem și alte restricții. Iar înotul propriu-zis e încă departe, la aproape 2 ani. Perfect normal.

Ce zic specialistii despre înotul la vârstă fragedă

Copiii nu au abilitățile necesare pentru a deprinde înotul mai devreme de 4-5 ani. Nu are rost să ne imaginăm că dacă ducem copilul la înot la 6 luni, pe la 2 ani îl vom arunca în apă fără griji. Putem să ne așteptăm, în schimb, să se simtă lejer în apă, să dea din mâini și din picioare când vrea să înainteze, să nu aibă nicio problemă să înghită niște apă sau să se bage cu capul în apă pentru o scufundare rapidă. Fetița noastră are, de exemplu, un joc cu instructorul, în care își ține capul aplecat într-o parte și stă cu urechea pe apă – el îi spune că ascultă apa.

Un alt aspect important despre care am citit şi care mi s-a părut logic: nu folosim colac sau aripioare, pentru că este bine să își simtă corpul și să descopere cam ce poate și ce nu poate face în apă.

Foarte puțini bebeluși sunt de fapt capabili să stea sub apă fără probleme. Celebrele imersii în apă pe care le vedem în filmulețe nu sunt chiar atât de frecvente. Ne-a confirmat și unul dintre instructorii de înot care a lucrat constant cu bebeluși în ultimii ani, atât în România, cât și în UK.

Asociația Pediatrilor Americani (AAP – un reper în ce privește recomandări valide, bazate pe studii, pentru creșterea copiilor) a revizuit relativ recent poziția destul de fermă, prin care nu recomanda lecțiile de înot mai devreme de 4 ani. În noua sa abordare, Asociaţia spune ceva de genul că lecţiile de înot pentru bebeluşi nu dăunează, dar nici nu au rezultate concrete. AAP atrage atenția că nu există o bază solidă care să facă legătura între evitarea accidentelor și înotul la vârstă mică, sub 4 ani.

Şi asta pentru că, până azi, nu există niciun studiu concludent care să arate rolul înotului în prevenirea accidentelor la copiii de 1-4 ani. De asemenea, nu s-a demonstrat precis relația dintre înot și îmbunătățirea abilităților motrice, deși se consideră că este posibil să existe.

La rândul său, Societatea Canadiană de Pediatrie subliniază că lecțiile de înot pentru copiii sub 4 ani ar trebui să se axeze pe siguranța mișcărilor copilului în apă și pe înțelegerea regulilor de bază de siguranță, de către copil și părinte. Mai mult, recomandă ca, până la vârsta de 4 ani, copilul să fie supravegheat îndeaproape de către părinte, inclusiv în cadă, astfel încât să poată interveni rapid, iar bebelușii trebuie ținuți permanent.

Anxietatea de separare

Copilul trece printr-o perioadă în care anxietatea de separare și apoi opoziția de a face lucruri la comandă vor fi atât de puternice încât nu va mai dori să intre în apă doar cu instructorul. Faza asta începe undeva după un an jumătate şi am înţeles că se încheie după 2 ani şi un pic. Noi am apelat la varianta să intre tatăl cu ea. Din fericire, la Bursuceii Veseli este posibil (trebuie făcute analize înainte). Acum suntem exact când, deși îi place mult în apă, se pare că o deranjează faptul că nu poate să intre și să iasă din piscină de câte ori are chef și, cum spuneam, se ferește de instructor cât poate, de multe ori ignorând tot ce zice el.

Am văzut mulţi copii care plâng că nu mai vor în apă într-un anumit moment. Instructrorii încearcă să îl distragă pe copilul care plânge, părinţii insistă să mai stea un pic în apă, copilul începe să plângă şi mai tare. De cele mai multe ori, îl vezi pe părinte că i se strânge inima, dar insistă. Copilul stă cu mâinile întinse şi nu înţelege de ce trebuie să rămână în apă, în braţele unui străin. Până la urmă plânge atât de tare încât, inevitabil, părintele îl scoate din apă, cu un ton mustrător (sau chiar făcând haz de situaţie, cum am mai văzut, atitudine pe care eu o consider nepotrivită) şi uşor jenat de toată situaţia.

Mie, sincer, mi se pare crud un astfel de tratament. Copilul este într-o poziţie vulnerabilă, este în apă, lipsit de orice control, în timp ce părintele e pe marginea piscinei, într-o poziţie dominantă. Ar putea să intervină, dar nu vrea. Dacă aţi avea de ales, în ce rol aţi prefera să fiți?…

Noi am optat pentru tratarea acestor momente cu înţelegere. Dacă fata noastră plânge și nu mai vrea în bazin, îi ascultăm dorința și nu o lăsăm niciodată în apă contrar voinței ei. Mai stăm pe margine, mai aruncă o privire pe acolo şi după câteva minute este pregătită să intre iar în apă. S-a întâmplat ca uneori să nu mai vrea să intre. OK, am îmbrăcat-o şi am plecat acasă.

Siguranţa la piscină

Noi am ales o piscină clorinată prin sare. Clorul nu este ok pentru copiii de vârstă mică, pentru că le sensibilizează căile respiratorii și pot face bronșiolită, crește riscul de alergii sau cel de de apariție a astmului.

Nu o lăsăm niciodată la marginea piscinei singură, fără să o ţinem. Poate să cadă destul de tare pe suprafața alunecoasă şi să se lovească, sau, mai rău, să cadă în apă. (Am văzut zilele trecute o mămică la un Aqua Pool care răsfoia o revistă, în timp ce copilul ei de vreo 2 ani stătea în picioare fix la marginea piscinei. E drept că nu se mişca, dar copiii sunt imprevizibili, nu au capacitatea de a anticipa riscurile şi multe se pot întâmpla doar într-o fracţiune de secundă).

După ieşirea din piscină, o usuc bine în pavilionul urechii, este important să rămână urechea uscată pentru a evita otita înotătorului. Se pare cea mai sigură metodă este uscarea cu foehnul la temperatură mică. Apoi mai rămânem câteva minute în zona de aşteptare, pentru aclimatizarea de după.

Trucurile noastre la baie

Pentru că îi place mult la baie, o lăsăm să se joace în voie. Îi lăsăm cam două jucării (nu îi umplem cada cu ele), pentru că trebuie să simtă că e în apă, și nu la locul de joacă. Scopul e să experimenteze cât mai mult cu apa. De aceea am ales, ca pentru moment, să nu îi punem spumă de baie. Cred că am făcut bine pentru că este interesată să studieze ce se întâmplă: de exemplu, își studiază mișcarea mâinilor sau a picioarelor pe sub apă sau se uită ce se întâmplă cu păpușa când o aruncă şi cum se ridică la suprafaţă.

O încurajăm să dea din picioare, să stea pe spate cu capul în apă, să țină ea dușul când se clătește, tocmai pentru a descoperi relația cu apa. Totul e o joacă.

Înainte de a-i turna apă peste față (la clătirea părului, de exemplu), soțul o anunță, numără tare până la 3, îi suflă în față și apoi vine cu dușul. Facem asta de când era mică, e un truc învățat de la unul dintre instructori. Suflatul în față o determină să își țină respirația, dar, de acum, cred că are deja un reflex condiționat.

Uneori îi arătăm în oglindă cum o spălăm, cum face șamponul spumă, cum o frec cu buretele etc. Avem o oglindă mare, mobilă, pe care o putem aduce în cadă. I se pare foarte amuzant.

Mie acum îmi este clar: apa trebuie să fie, pentru bebeluşi şi copii de vârstă mică, doar un loc de joacă, unde trebuie încurajaţi să experimenteze, dar lăsaţi în ritmul propriu. Lecţiile tehnice de înot trebuie lăsate pentru mai târziu.

Acesta nu este un post publicitar, exprimă părerile mele personale despre brandurile menționate.