Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Nu deranja! Creierul se dezvoltă!

Acest articol este preluat de pe site-ul www.nature-play.co.uk și este reprodus cu permisiunea autoarei, Clare Caro.

Nimeni nu poate învăța în locul altei persoane, este imposibil. Pentru că joaca înseamnă învățare și dezvoltare pentru persoana care se joacă, experiența este una foarte personală.

Un copil care se joacă are nevoie de multă concentrare și atenție – fie că este vorba despre explorarea unui obiect, repetarea unei activități fizice sau încercarea unor noi abilități de interacțiune socială, în grup. Concentrarea, acțiunea și învățarea sunt direcționate, însușite și trăite de persoana care se joacă și care, iată, este atât de ocupată în a se dezvolta chiar sub ochii noștri.

Noi trebuie să fim aliații copilului în învățare și să respectăm acest proces, neîntrerupându-i joaca decât dacă acesta ne invită – caz în care trebuie să adoptăm un rol pasiv – sau dacă e cazul să intervenim din motive de siguranță / sănătate.

Jocul de explorare – Nu poți explora sau aduna informație în locul copilului, pentru creierul lui, care este în dezvoltare, așadar, te rog, nu opri copilul când este ocupat, lasă-l să se joace fără întreruperi.

Jocul repetitiv – Repetarea unei mișcări sau a unei acțiuni, din nou și din nou, este modul prin care copilul învață să stăpânească mișcările și nu poate să le stăpânească singur dacă cineva îl ajută. Nu poți să îți însușești tu învățarea acțiunilor pentru copilul tău, trebuie să treacă el prin asta, așadar, te rog, nu opri copilul când este ocupat, lasă-l să se joace fără întreruperi.

Jocul fizic – Este dificil pentru un copil să își coordoneze mișcările corpului și să își mențină echilibrul când cineva îl ține de mâini sau îl ajută mereu. Nu poți să înveți menținerea echilibrului în locul copilului tău, așadar, te rog, nu opri copilul când este ocupat, lasă-l să se joace fără întreruperi.

Jocul de rol – Jocurile necesită adesea diferiți actori, care să joace roluri. De obicei acestea sunt ocaziile în care ești invitat de copil să i te alături la joacă. Pe de altă parte, este posibil să nu ai niciun rol în jocul său și, dacă nu ești invitat, te rog, nu opri copilul când este ocupat, lasă-l să se joace fără întreruperi.

Jocul imaginației – Inventarea de imagini pentru joaca imaginară are la bază experiențele copilului și informațiile acumulate în timpul momentelor de explorare. Copilul extrage anumite fișiere din memorie și creează un joc nou. Nu poți face asta în locul copilului tău, proiectând propriile tale imagini, așadar, te rog, nu opri copilul când este ocupat, lasă-l să se joace fără întreruperi.

Jocul creativ – Inventarea de reguli, idei, acțiuni sunt scântei creative ale creierului. Nu poți crea tu aceste scântei pentru copilul tău,  așadar, te rog, nu opri copilul când este ocupat, lasă-l să se joace fără întreruperi.

Dacă ne uităm cu atenție la cât de personal este momentul jocului pentru copil, este clar că rareori are loc și părintele în acest moment.

Este esențial ca un copil să se descopere pe sine cât mai mult posibil. Dacă îl ajutăm să rezolve problemele îl lipsim de ce este mai important pentru dezvoltarea sa mentală. – Dr. Emmi Pikler.

Fă un pas într-o parte și observă-ți copilul cum se joacă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.