Aseară a mâncat cartofi prăjiți. În pat. Nu sunt genul care să fugă cu lingurița cu mâncare prin casă, dar din când în când o las să mănânce în pat, seara, dacă o simt că nu ar avea chef să vină la bucătărie.
Și dacă mănâncă cei mai buni cartofi prăjiți din lume, făcuți de soțul meu, o dată la câteva luni, nu mi se pare așa o grozăvie. Pentru că excepțiile rare de la regulă sunt memorabile și savurate la maxim.

Trei zile a stat non-stop într-o rochie cu volane. Da, a făcut o pasiune pentru rochia asta, la care până mai de curând a și refuzat să se uite. Dar a înțeles resemnată că e cazul ca rochia să intre la mașina de spălat și e nevoie să revină la un tricou pentru somn.
Și eu fac pasiuni pentru câte o pereche de jeans sau pentru un tricou și nu m-aș mai schimba, dar vocea interioară atât de rațională nu mă mai lasă… Tocmai de-asta e frumoasă copilăria, pentru că are libertăți; să nu facem din copiii noștri adulți prea devreme.

Când mergem undeva, mai mult de jumătate de drum o țin în brațe. Uneori cere jos, face doi pași și vrea iar în brațe. Alteori se răzgândește instant, fără să facă vreun pas. Nu îi zic nimic, o port în brațe când vrea și cât vrea. Mulți copii de vârsta ei încă sunt în cărucior și îi înțeleg perfect pe părinți. Nu e ușor să duci 13-14 kilograme.
Eu am ales să o duc în brațe, chiar dacă am puțin peste 1,50 m, iar ea crește, crește, pentru că îmi place cum îi simt mâna care mă ciupește de gât, pentru ca mă strânge tare-tare uneori și îmi zice “mami” cu drag și pentru că se uită direct în ochii mei când îmi spune câte ceva. Vorbește mult în ultima vreme și cum ne-am mai conversa noi dacă nu ar fi lipită de fața mea?

Îmi cere să o descalț la locul de joacă și uneori vrea să vină în picioarele goale până acasă. O las, doar dacă nu a plouat sau nu e prea frig. Uneori ea și tatăl ei sunt sigurii ciudați din parc care sunt desculți.
Dar așa, desculță, se cațără mult mai bine peste tot și nu mai zic ce priză extraordinară are când trebuie să se urce în tobogan în sens invers. Un cățărat desculță de zece ori la rând e mai benefic decât un urcat regulamentar pe scară, în papucei.

Îi place să stea culcată pe un pat desenat cu creta pe asfalt. Da, întinsă de tot, având capul așezat pe perna de cretă. Întinsă pe aleea cu pietricele. Întinsă în iarbă. Întinsă pe balcon. Întinsă în lift. Întinsă oriunde are chef.
Este modul ei de a descoperi lumea. Și nu am să o opresc din a fi curajoasă, naturală și curioasă.

Dacă are chef să facă ceva, de cele mai multe ori primește. Nu mai are chef să stea în scaunul de masă? Eu sau soțul meu o luăm și o ducem unde vrea. Spăl vase tocmai atunci și soțul meu nu e prin zonă? Nu-i nimic, întrerup ce am de făcut și îmi văd de treabă mai târziu. Are chef să iasă pe terasă? Foarte bine, dacă nu plouă poate să iasă și să intre de câte ori vrea. Vrea să își împrăștie toate jucăriile? Nu are decât, le vom strânge când se va fi plictisit de ele. Soțul meu e în camera alăturată și îl strigă, așa cum ne vom da seama ulterior, fără niciun motiv anume? Vine pentru ea.
Sunt sigură că toate momentele astea în care suntem acolo, pentru nevoile ei, și îi facem să fie mai ușor și mai fără frustrări (cui i-ar plăcea să stea într-un scaun de masă și să fie la dispoziția altora pentru a se da jos?) construiesc momente de calm atunci când avem nevoie să fie înțelegătoare că trebuie să ne grăbim, că nu mai putem rămâne la locul de joacă, că e imposibil să mai mergem la ora zece noaptea în Cișmigiu etc etc. 

Sunt multe ocazii în care ar putea părea că prea suntem la dispoziția copilului. Dar dacă de multe ori facem ce vrea, ce cere, nu înseamnă că sunt momente în care nu e voie, trebuie să, vrem să facă așa sau să nu facă așa. Ne-am propus însă ca aceste momente să existe chiar când nu e voie, trebuie să etc etc și nu pentru că nu avem noi chef. Mai scap un “nu putem să facem asta acum” când nu e cazul. Niciodată însă nu o mint legat de motivele pentru care nu putem. Și de multe ori mă întorc conștient la decizia pe care am luat-o, mi se pare absurd că o refuz și îi spun: “știi ce, hai să facem!”