Când trebuie să plecăm undeva și fata mea e prinsă într-o activitate și îmi este clar că nu îi va fi ușor să se rupă, am grijă să o anunț din timp că în curând va trebui să mergem sau să începem o altă activitate. Iar dacă face ceva ce pare să aibă o finalitate în scurt timp, îi și zic: după ce termini să te joci cu x chestie, plecăm acasă / ne suim în pat etc.

Fac asta de când era mică și părea că, teoretic, nu înțelege, dar știam că înțelegea perfect. Îmi dădeam seama că asculta ce îi ziceam și că își prelungea cumva momentele de joacă, dacă îi plăcea foarte mult activitatea de care era absorbită. Așa că, dacă știam că poate să dureze mult până să se plictisească de acel ceva, mai nuanțam, în: te mai joci un pic cu jucăria asta și apoi va trebui să mergem.

Sunt foarte atentă la momentele de tranziție de la o activitate la alta pentru că știu că acestea provoacă mari frustrări pentru copil și sunt ocazii perfecte pentru izbucniri de nemulțumire și chiar trantrumuri.

Noi plecăm de la locul de joacă fără lacrimi, nu am de ce să o iau pe sus, seara lasă jucăriile deoparte și vine în pat (sunt și excepții, dar, în general, nu e nicio luptă să o dezlipesc de ele), dacă e să plecăm de undeva, înțelege și nu se opune. O singură dată a plecat în lacrimi de la joacă și asta a fost la un loc de joacă indoor, unde i-a plăcut foarte mult și a era cazul să mergem pentru că era timpul să mănânce și să doarmă. Altfel, nu  prea mi se ridică părul în cap când o anunț că e timpul să plecăm.

De exemplu, dacă sare la trambulină, când se termină tura o anunț că trebuie să elibereze salteaua și vine liniștită la ieșire. Eu mă bucur că acceptă că trebuie să plece, în condițiile în care vede alți copii, mai mici sau mai mari, protestând și care continuă să sară nestingheriți, în timp ce părinții strigă la ei, așadar i-ar fi ușor să facă la fel (mai ales că e în perioada în care imită comportamentele celor din jur). Deocamdată se pare că suntem ok, cine știe ce suprize ne așteaptă 😃

Ca să sumarizez, iată ce cred eu că a funcționat la noi:

1. o anunț din timp că va trebui să plecăm, îi zic la ce să se aștepte
2. încerc pe cât posibil să o las să își încheie activitatea în care e prinsă și plecăm înainte de a începe să facă altceva interesant
3. când trebuie să plecăm nu creez diversiuni. Îi spun pur și simplu că e timpul să mergem și nu încerc să îi atrag atenția, spunându-i hai să îți arăt cățeii, ia uite ce e acolo, să vedem ce e chestia aia roșie etc. Eu zic că e important să știe că plecăm pentru că trebuie.
4. uneori îmi spune că nu vrea și că peferă să mai stea (mai ales de când a început să vorbească mai bine și să realizeze că își poate exprima mai puternic dorințele și preferințele). În cazul ăsta îi spun că am înțeles dorința ei, că știu că îi place ce face și vrea să mai stea, dar e timpul să mergem acasă (să doarmă, de exemplu). Dacă nu vine când o strig, o iau în brațe și grăbesc ritmul. Acceptă fără proteste.
5. nu îi spun niciodată plec, te las aici. Niciodată. Plecăm împreună și vreau să știe că orice ar face sunt lângă ea necondiționat, să trecem împreună peste momentele dificile. Iar desprinderea dintr-o activitate interesantă se dovedește a fi un moment dificil la 1-2-3 ani. Nu vrea să plece? Nu simulez că o abandonez, stăm, discutăm și plecăm amândouă, așa cum am venit. Nu profit de vulnerabilitatea ei, în ideea că dacă e fără mine, nu va ști să se întoarcă acasă și nu o să îi convină să o las acolo. E ca și cum i-aș râde în față, ha-ha-ha, ești dependentă de mine, nu vei avea ce face, vrei să rămâi aici disperată și timorată? Sunt în stare să o fac dacă nu vii, nu mă interesează ce simți acum, ce o să simți, eu sunt un leu puternic, tu – o căprioară speriată.
6. dacă îi spun că ne întoarcem mai târziu, că mai venim în locul respectiv și altă dată, chiar se întâmplă. Nu o amăgesc niciodată știind că cel mai probabil nu vom mai reveni acolo, în ideea că ea oricum e mică, nu are noțiunea timpului și nu are de unde să știe că nu va mai veni. Nu fac asta din respect pentru ea, pentru că nu o mint și pentru că vreau să aibă încredere în mine. Iar încrederea se câștigă.