Adevărul despre copiii care manipulează
Acest articol este semnat de Dawn Friedman, consilier parenting, și l-am preluat cu permisiunea autoarei de pe site-ul său, http://buildingfamilycounseling.com/. Mi-am dorit mult să îl am aici pentru că punctează foarte bine câteva aspecte despre manipularea la copii. Mi-a dat acordul în cel mai minunat mod posibil: I think that would be the coolest thing ever!
Înainte de orice, vreau să clarific: copii care manipulează nu sunt copii răi. Sunt copii care au învățat un comportament nepotrivit pentru a obține lucrurile pe care și le doresc sau de care au nevoie.
La o căutare cu google a cuvântului “a manipula” definiția este:
- a manevra sau a controla (un obiect, un mecanism etc.), în general cu abilitate. Sinonime: a opera, a lucra;
- a controla sau influența (o persoană, o situație) într-un mod isteț, nedrept sau fără scrupule. Sinonime: a controla, a influența, a profita de pe urma unei situații în avantajul propriu, a exploata, a manevra
Orice coportament servește unui scop. Orice comportament este un mijloc de a a ajunge la un rezultat. Facem lucruri pentru că avem dorințe și nevoi. Avem nevoie de înțelegere. Avem nevoie de dragoste. Avem nevoie să exprimăm înțelegere și dragoste. S-ar putea să ne dorim lucruri, cum ar fi jucării sau haine noi sau o oră mai târzie de mers la culcare. Pe măsură ce creștem, devenim mai pricepuți în a ne folosi de capacitățile de comunicare și mai puțin manipulativi, dacă ne referim la a doua definiție.
Când aveam 13 ani am avut grijă de o fetiță de 2 ani. Obișnuia să plângă când lucrurile nu decurgeau cum voia ea și o suspectam că reușea să plângă în mod deliberat. Într-o zi am întrebat-o dacă poate să plângă la comandă. “Da”, mi-a răspuns și mi-a și arătat cum face.
“Ai plâns vreodată intenționat pentru că voiai biscuiți?”, am întrebat-o. Mi-a răspuns că da. Aha! Te-am prins! Doar că nu era șmecheră; făcea ce credea că trebuie să facă pentru a primi biscuiți.
Copiii învață cum funcționează lumea. Nu se nasc cu o înțelegere instinctivă a așteptărilor subtile astfel că trebuie să învețe regulile noastre testându-le și încălcându-le. Îi învățăm pe copii să spună “te rog” când vor biscuiți. Uneori, neintenționat, îi învățăm și să plângă pentru a primi biscuiți și ei, ascultători, plâng.
Fetița de 2 ani de care aveam grijă a înțeles că plânsul atrăgea atenția – o etapă importantă în dezvoltarea ei – dar mai departe trebuia să învețe arta comunicării subtile, pentru a transmite în mod corespunzător ce își dorea. Nu știa că plânsul era – în mintea adulților și a bonei – ultima resursă la care să recurgă, măsura disperată. Nu știa că ne așteptam ca ea să înceapă să spună ce își dorește în cuvinte și să accepte limitele. Abia începea să învețe.
Pentru asta, trebuia să învețe alte două lucruri:
- Limite. Cei care au grijă de copil trebuie să rămână pe poziții când spun “nu”, chiar și în fața lacrimilor adorabile, care le topesc inima.
- Empatie. Copiii trebuie să pornească pe lungul drum al înțelegerii faptului că nevoile și dorințele nu au mereu prioritate.
Dacă un copil nu înțelege aceste lucruri de ce s-ar opri? Pentru el, plânsul – fals sau nu – ajută la satisfacerea nevoilor. Așa cum spune cu încântare “mulțumesc”, în aceeași măsură poate să suspine și să lăcrimeze. Ambele variante funcționează. De unde să știe că adulții o aprobă doar pe prima?
Așadar limitele sunt foarte importante.
Dar empatia este și ea foarte importantă.
Niciun copil nu va pune sentimentele altora înaintea celor proprii până când nu va avea încredere că nevoile sale sunt împlinite și până nu va crede că nevoile celorlalți sunt la fel de importante – și uneori mai importante – decât ale sale.
Acestea sunt lecții importante. Și sunt lecții foarte dure.
Unor copii le ia mai mult timp să le învețe pentru că au pornit mai greu, văzând că dacă mint direct sau prin omisiune reușesc să supraviețuiască. Alți copii nu au capacitatea de a o face, pentru că nu au ajuns în etapa de dezvoltare corespunzătoare. (Să ne amintim că dezvoltarea copiilor urmează un drum previzibil, dar fiecare copil are propriul traseu, și uneori dezvoltarea lor e diferită de a altora). În cele din urmă, unii copii nu știu pentru că părinții nu i-au învățat asta. Sau cel puțin nu i-au învățat într-o manieră consistentă, astfel încât să înțeleagă. Atâta timp cât funcționează, copiii vor plânge fals sau vor spune mici minciuni pentru a obține ce își doresc.
Și nu fac asta pentu că sunt răi; ci pentru că nu au fost învățați că sentimentele celorlalți contează la fel de mult ca ale lor. Și nu pentru că părinții lor nu sunt ok, ci pentru că este o lecție grea, este mai grea pentru unii copii decât pentru alții și mai grea pentru unii părinți decât pentru alții. Să ne oprim puțim să vorbim despre părinți. Un părinte care este foarte sensibil față de sentimentele copilului sau un părinte care nu își poate împlini nevoile sau un părinte care este copleșit de alte aspecte ale vieții poate fi în mod special vulnerabil în această luptă.
Să luăm ca exemplu Hansel și Gretel (pentru că îmi place să folosesc poveștile pentru exemplificare). Când Hansel va crește, s-ar putea să aibă probleme în a spune “nu” copiilor săi. Experiența pe care a trăit-o, fiind înfometat și abandonat, ar putea să îi influențeze răspunsul empatic către copiii săi. Dacă fata lui i-ar spune “Dar tati, nu mă iubești?” s-ar putea să aibă o problemă cu păstrarea regulilor. Astfel că ea învață să plângă și să facă mutrițe, iar el va fi din ce în ce mai frustrat în ce o privește. Ea plânge și țipă mai tare, el se enervează mai rău și țipă și în final cedează. Și ciclul se repetă.
De aceea nu există o oglindă mai bună care să reflecte luptele noastre nerezolvate cum este parentingul. Este un mecanism relevant.
Nu îi acuz pe părinți. Să te preocupi de cine a creat problema este un exercițiu fără rost. Ce vreau să spun este că ai un anumit copil și un anumit părinte și, puși împreună, apare un conflict. Acesta este dansul parentingului. Acesta este dansul copilăriei. Și acesta este modul de a rezolva problemele, sa nu te uiți doar la copil, ci să ai în vedere toată familia.