Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Gustări dulci rapide

Nu gătesc, dar asta nu înseamnă că nu știu să gătesc. Adică am un istoric. Și îmi plăcea să fac și chestii sofisticate. Dar zilele astea, când alerg mai mult după copil decât prin bucătărie, nu îmi mai propun chestii mărețe în ale gătitului.

Am însă două realizări recente, una de acum două săptămâni, când am primit cadou dulceață de la Bonne Maman și mi s-a făcut o poftă grozavă de clătite americane și alta chiar de azi, pentru că am făcut pâine, inspirată de un curs de nutriție pe care îl urmez (e a doua parte) și în care se vorbește foarte mult despre cât de important este să gătești acasă. Pâinea am făcut-o printre momente de joacă, ba la un moment dat am frământat un pic și în cameră, pentru că ideea mea de a găti cu fata, eu -hărnicuță, ea – fascinată de ce chestii minunate face mama din făină și apă, a eșuat lamentabil, pentru că ea mi-a dat ignore total, ca o pisică mofturoasă.

Cu toate acestea, mă simt o eroină și chiar am să mai încerc niște rețete simple și rapide. De exemplu, clătitele americane sunt o alternativă foarte la îndemână la clătitele cu care suntem noi obișnuiți. În topul meu personal, sunt pe locul 2 după cele clasice, dar cum nu știu să le fac pe cele de pe locul 1 și soțul nu are întotdeauna chef să migălească la ele, sunt perfecte când am poftă de ceva dulce – și sunt grozave cu dulceață.

Cea mai tare rețetă de clătite americane vine de la Jamie. Ca o paranteză, și cea mai tare rețetă de pizza vine tot de la el. Este atât de simplă, fără cântar, fără bătăi de cap legate de cum trebuie să arate compoziția. La rețetele lui Jamie e fain că dacă repsecti întocmai cantitățile, totul iese impecabil. Am văzut rețeta pe youtube și Jamie făcea clătite cu două dintre fetele lui și efectiv m-a cucerit prin simplitate. O recomand din tot sufletul, în 10 minute ați și făcut o gustare rapidă și vă potoliți și pofta de dulce. Pentru măsurători e nevoie doar de o cană.

Clătite americane, rețeta lui Jamie

clatite americane

Ingrediente
un ou mare

o cană de făină

o cană de lapte
un praf de sare
puțin ulei
Preparare
Sparge oul într-un vas mare. Adaugă făina, laptele și praful de sare.  Folosește aceeași cană ca unitate de măsură. Amestecă până obții o textură omogenă.
Pune o tigaie pe foc și după un minut toarnă o jumătate de linguriță de ulei. Întinde uniform uleiul pe suprafața tigăii. Pune o lingură mare cu aluat de clătite în câteva locuri din tigaie, lăsând loc să se întindă, astfel încât să nu se lipească. Lasă-le pe foc un minut jumătate sau când încep să apară bule la suprafața aluatului, întoarce-le pe partea celalaltă și mai lasă-le un minut.
După ce ai scos prima tranșă, pune iar puțin ulei în tavă și repetă operațiunea. Vei obține cam 8 clătite. Servește-le calde cu dulceață sau / și cu iaurt.
Cele din imagine sunt chiar cele făcute de mine 😉

Și cum cei de la Bonne Maman m-au inspirat și mi-au trimis și câteva rețete drăguțe, le-am tradus pe cele care sunt pe lista mea  de așteptare și vi le scriu și vouă pentru inspirație. Dulceața Bonne Maman are o rețetă safe, cu ingrediente asemănătoare celei făcute în casă și, în plus, are niște borcane tare șmechere, am înțeles că multe gospodine și le doresc.

Ce mi-a plăcut la rețetele astea este că au puțin zahăr. Când văd rețete cu câte 150 – 200 g de zahăr mi se face rău de atâta de dulce, direct.

Brioșe cu dulceață de căpșuni

briose cu dulceata de capsuni

Ingrediente
32 de forme mici pentru brioșe
unt topit
250 g făină
50 g / 4 lingurițe zahăr
un praf de sare
10 g / 2 lingurițe praf de copt
2 ouă
250 g smântână
dulceață de căpșuni Bonne Maman
Preparare
Încălzește cuptorul la 200 de grade C. Cu o periuță, dă cu unt formele de brioșe. Pune fiecare formă înauntrul altei forme și așază-le pe tava de copt.
Amestecă într-un vas făina, zahărul, sarea, praful de copt. Bate ouăle bine. Pune smântâna. Toarnă ouăle cu smântâna peste făina din vas și amestecă încet, nu foarte mult (!).
Cu lingura, pune amestecul în forme de biroșe. La final, adaugă câte o linguriță de dulceață în fiecare formă. Dă tava la cuptor, preîncălzit la 200 de grade C, pe grătarul din mijloc, timp de 12-15 minute.
 

Brioșe micuțe cu dulceață și migdale

briose cu migdale

 Ingrediente
un ou mare
75 g / 6 lingurițe unt nesărat
250 g (o cană jumătate) stafide
3 lingurițe dulceață Bonne Maman
50 g (4 lingurițe) zahăr brun
1 linguriță praf de scorțișoară
jumătate de linguriță de praf de copt
100 ml (jumătate de cană) apă
150 g (o cană) făină în care ai adăugat o linguriță jumătate de praf de copt
2 lingurițe  migdale
o linguriță fulgi de migdale
Preparare
Încălzește cuptorul la 180 grade Celsius. Pune untul, stafidele, dulceața, zahărul, scorțișoara, praful de copt și apa într-un vas. Pune vasul pe foc până fierbe apa. Dă deoparte și lasă să se răcească. Adaugă oul, făina în care ai amestecat praful de copt și migdalele întregi și amestecă bine.
Întro tavă pune formele de brioșă – ar trebui să aibă hârtie neadezivă (hârtie pentru copt). Umple-le cu amestecul pregătit cam trei sferturi. Pune deasupra fulgi de migdale.
Lasă-le la cuptor 12 minute, până sunt crescute și rumenite și trec testul scobitorii (când scoțo scobitoarea din ele, ar trebui să iasă curată). După ce se răcesc poți să le păstrezi într-o cutie aproximativ 2 zile.

Ca să fiu în spiritul Bonne Maman, ce să zic… Bon Appétit!

Photo By: arhiva personală si imagini Bonne Maman
2 comentarii la
“Gustări dulci rapide”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.