Gata, cele 4 suzete sunt puse într-o punguţă şi apoi în sertar, împreună cu suzetele ei de bebeluş şi alte mici amintiri. La 2 ani şi 2 luni şi 2 săptămâni le-am închis acolo şi slabe sunt şansele (adică deloc) să le mai reintroducem în circuit.

Nu m-aş fi stresat să o bat la cap că e timpul să se lase de drogul ei dacă nu se vedea fără dubii că incisivii de sus începeau să fie un pic prea în față. Am citit că de la doi ani începe perioada în care copiii ar cam trebui să renunțe la suzetă, dar se poate întinde şi până la 4 ani, când începe să fie afectată, în mod real, dantura. Specialiştii spun că e posibil ca dinții să sufere şi înainte, când copilul suge viguros din suzetă.

Am început să o pregătesc şi i-am explicat că a crescut şi că e timpul să renunțe la suzetă. Că dinții se duc în față. Nu am mai luat suzeta afară decât în cazuri excepționale – pentru drumuri mai lungi, când era obosită. I-am arătat că punem suzetele în sertar – am ales unul la îndemână pentru ea – şi că nu le mai scoatem decât la somn. A ascultat, nu a protestat absolut deloc.

Cum venea ora de culcare, suzeta reapărea în peisaj. Mi-am dat seama că e greu să renunțe la ea din proprie inițiativă, probabil i-ar mai lua câteva luni. Normal, cu orice zi care trecea, în mintea mea de mamă aveam impresia că dințişorii ei sunt din ce în ce mai în față. OK, e cazul să facem pasul decisiv.

De la bun început mi-am propus să nu o mint. Nu am pierdut suzeta, nu am dat-o la câini, nu am tăiat-o spunând că s-a stricat, nu i-am trimis-o altui copil.

I-am explicat de mai multe ori, în ocazii diferite, că suzeta îi strică dințişorii. I-am arătat cum împinge în față în dinți. I-am zis că e important să fie dinții sănătoşi, să mănânce bine şi să respire bine. Nu ştiu cât a înțeles din tot, dar a acceptat explicația. Şi-a pus două dintre suzete la sertar, din proprie inițiativă. Seara a încercat să adoarmă, nu a reuşit. A cerut printre lacrimi suzeta. I-am spus că cele din sertar rămân acolo, i-am dat alta şi i-am spus că o să le punem pe toate deoparte a doua zi şi gata.

Am citit că atunci când copilul se poate lipsi de suzetă în timpul zilei, când o mai foloseşte doar pentru a adormi, e cam pregătit să renunțe la ea. Şi, normal, că nu e bine deloc să dai înapoi dacă plânge, pentru că data următoare va plânge mai mult. OK, deci trebuie să acționez cu hotărâre. M-am decis să pornim imediat, mai ales că era chiar vineri, deci până luni avea să îi fie mai uşor și eram eu cu ea 100% din timp.

Ziua nu a avut nicio problemă să stea fără suzetă. Seara la culcare s-a foit mult. A cerut suzeta, i-am spus fără alte comentarii că suzeta e la sertar şi rămâne acolo. Dar m-am concentrat pe ce simte. I-am spus că ştiu că e greu, că sunt lângă ea. Am ținut-o în brațe, am povestit, am alintat-o. A adormit la mine în brațe. Duminică, la fel. Luni seara a fost mult mai uşor.

Însă reversul medaliei este că nu a putut adormi la prânz fără suzetă. Oricum adormea greu şi cu ea, dar fără, nu a putut sub nicio formă. Am încercat să nu fac un caz din asta, am văzut partea bună, seara a adormit mai repede. Deja marți a reușit să adoarmă și după-masă, dar era și tare obosită, că alergase cu bona prin parc, toată dimineața.

Sunt tare mândră de ea. Am avut grijă să îi spun că ştiu că e greu, dar că va fi din ce în ce mai uşor. Am vorbit despre faptul că acum e mare și deși unele lucruri nu le mai poate face, poate să facă altele. Am fost răbdătoare, îngăduitoare cu cerințele de dinainte de somn: i-am schimbat pampersul de 3 ori într-o seară, am lăsat-o să amâne ora de culcare, să facă mofturi la bluza de pijama, să își schimbe perna de câte ori a vrut. Soțul meu a stat mai mult cu ea la joacă înainte de somnul de seară și asta sigur a ajutat-o să se destreseze – împreună fac tot felul de nebunii.

Cred că nu a fost ușor, dar a acceptat că asta e de făcut. Mă simt copleșită de încrederea pe care o dă deciziilor mele. Știe că nu o mint, nu o păcălesc aiurea și îmi dă credit. Pentru mine înseamnă enorm.

Am trecut cu bine acest pas. Nu ne întoarcem. Ar însemna să îi fac ei un rău, debusolând-o, anulând repere. Am făcut un pas important, a mers mult mai ușor decât mă așteptam și sunt convinsă că se datorează faptului că și eu și soțul meu am pus mereu la baza relației cu ea respectul și încrederea.