“Vreau lanterna cu povești” face parte din ritualul nostru de culcare de aproape două săptămâni. Lanterna minune este unul dintre cele mai apreciate cadouri primite de fetița mea de sărbători. A venit din Franța, de la prietenii noștri dragi, și este produsă chiar acolo, de Moulin Roty. Se găsește de cumpărat pe Amazon și am descoperit-o și pe un site de la noi care, din ce am remarcat, are și alte jucării interesante pentru copii, e bine de ținut minte.

Lanterna este micuță, perfectă pentru mânuțele unui copil, și vine cu 3 povești tip diapozitiv. Sunt mai degrabă scene din povești, în succesiune cronologică. Noi avem Cei 3 purceluși, Cenușăreasa și încă o poveste cu șoricei, pe care nu am identificat-o încă și care e preferata fetiței mele. Pentru că nu e povestea întreagă, de câte ori am proiectat câte un diapozitiv am inventat lucruri suplimentare pe marginea imaginilor și am dezvoltat niște mini povești paralele. La povestea cu șoricei, neștiind cum este, am fost mai generoasă – o dovadă bună că dacă nu stai în tipare predefinite poți să faci mai multe lucruri.

Fetița mea este extrem de încântată seara, înainte de culcare, când stingem lumina și începem să spunem poveștile. Uneori trebuie să alegem o singură poveste, pentru că o vrea iar și iar și cred că ne-ar prinde dimineața. De obicei eu proiectez, ca să pot muta imaginile una câte una – ea face mai multe mutări dintr-o dată. După care ia ea lanterna și spune povestea în stilul ei, redând fragmente din ce i-am zis eu. E un exercițiu tare bun, chiar dacă îl percepe ca o joacă. Iar cel mai amuzant i se pare când proiecteaza când pe un perete, când pe altul, iar imaginea se vede mai mică sau mai mare, în funcție de cât de departe e lanterna de perete. Apropie mult lanterna de perete și imaginea se face mică – mică și asta o amuză foarte tare. Apoi depărtează și imaginea se mărește. iar și iar. E o lecție nemaipomenită de fizică, nu?

Lanterna este acum și cel mai puternic argument să stingem lumina să ne pregătim de culcare. Pentru ea (ca pentru mulți alți copii), somnul este un chin. Ne permite să interacționăm, prinse acolo în poveste și uite-așa se mai liniștește din agitația de la joacă. După ce stingem lanterna mai avem de spus alte povești, cele inventate de mine, urmează ritualul cu mângâiatul ochilor, părului, nasului, urechilor, mângâie, mangâie, și gata!

Acum câteva seri când a venit tati să vadă dacă am adormit, noi tocmai ne uitam la povești. Și deși de obicei îl mai vrea pe tati înainte de culcare pentru un moment de joacă, acum aproape l-a dat afară din cameră: sunt ocupată!

Lanternuța noastră e cea din imagine, mai sunt și altele, cu povești diferite. Am căutat să văd dacă se vând și separat poveștile, dar nu am găsit, cel mai probabil răspunsul este nu.