Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Miraculoasa legătură dintre mamă și copil

Un research pe care l-am citit mi-a reîntărit convingerea că omul este, la bază, impecabil construit, o mașinărie complexă perfectă. Uimitor și terifiant. Începi să te întrebi cum așa, de ce așa, ce forță, ce energii sunt în lumea asta și care sunt mecanismele care au pus și pun totul în mișcare. Adică tot felul de întrebări filosofice pe care o mamă nu prea are timp să și le pună, darămite să mai investigheze și pe marginea răspunsurilor. Așa că mă rezumăm doar la a da câteva exemple din categoria oau! și care explică un pic cum funcționează mama natură pentru mame și copiii lor.

De ce țin mamele copilul pe partea stângă.

Când am citit despre studiul ăsta, eram ferm convinsă că răspunsul este atât de banal, încât nici nu merită investigat subiectul: pentru că au nevoie să aibă mâna dreaptă liberă, să facă diverse treburi. Dar se pare că bărbații nu au o preferință pentru o anumită parte când țin copilul, mai ales cei care nu sunt tați. E o chestie cu predilecție specifică femeilor (cam 80% dintre ele). De exemplu, chiar și fetițele mici, când se joacă cu păpușile, preferă să le țină în stânga.

După ani și ani de cercetări și ipoteze neconfirmate, cercetătorii au ajuns în sfârșit la o concluzie. Se pare că nu e vorba, cum se bănuia, despre dorința mamelor de a-și ține copilul aproape de inimă sau despre nevoia de a avea mâna dreaptă liberă. Când copilul este ținut în partea stângă, emisfera dreaptă a creierului mamei se activează. Partea dreaptă a creierului este responsabilă de limbaj și de interpretarea semnalelor emoționale. Mama poate descifra mai repede și mai bine mesajele pe care i le transmite copilul. De exemplu, poate traduce mult mai repede expresiile faciale ale copilului. Astfel, copiii care sunt ținuți de mame pe partea stângă dezvoltă o relație mai strânsă cu mama, ceea ce mi se pare normal, având în vedere că au o comunicare mai bună.

Laptele matern se schimbă după nevoile copilului.

Compoziția laptelui matern variază foarte mult în funcție de momentul zilei, de starea copilului. De exemplu, seara conține mai multă melatonină (hormonul somnului), ajutându-l pe bebeluș să adoarmă. Iar când copilul este răcit, numărul de leucocite din laptele matern crește. Un studiu arată că, imediat după naștere, colostrul conține până la 75% leucocite din totalul celulelor prezente, ajutând sistemul imunitar nepregătit al copilului. La câteva săptămâni de la naștere, nivelul de leucocite scade între 0-2%, în timp ce atunci când copilul este răcit, leucocitele ajung să reprezinte 90% din numărul total de celule prezente în laptele matern. De altfel, a și existat la un moment dat o fotografie care s-a viralizat pe net arătând cum culoarea și compoziția laptelui matern se schimbă în funcție de starea copilului.

So yall.. This is just cuckoo awesome– I read an article from a medical journal not too long ago about how Mom’s milk…

Posted by Mallory Smothers on Sunday, February 14, 2016

Ca să mai facem un pas, există studii care arată că laptele matern este diferit chiar și în funcție de sexul bebelușului.

Dragostea de mamă este scrisă în hormoni. 

Revenind din nou la alăptat, când copilul este pus la sân, secreția de oxitocină crește și hormonul dragostei se transmite și bebelușului. Mama și bebelușul sunt în al nouălea cer. Și mamele care nu alăptează sunt topite de fericire, pentru că oxitocina se secretă și doar privind în ochi bebelușul, atingându-l ușor sau în contactul piele pe piele.

Mai mult, bebelușul secretă feromoni – aceiași hormoni pe care îi secreta și partenerul nostru la începutul relației – astfel că mama este prinsă în mreje și topită după cel mic. Se pare că 90% dintre mame își pot recunoaște nou născutul după miros chiar dacă au petrecut mai puțin de 10 minute cu el. Iar după o oră petrecută împreună (preferabil ora magică, imediat după naștere), nicio mamă nu dă greș în a-și identifica bebelușul. Nivelul ridicat de oxitocină și feromoni au un rol important în crearea legăturii dintre mamă și nou născut creând premisele pentru dragostea și protecția de care are atâta nevoie cel mic.

Numai citind la prima mână câteva lucruri despre cum se formează legătura dintre mamă și copil începi să realizezi de ce relația cu mama este atât de specială și de ce în brațele mamei e mai bine și mai în siguranță ca oriunde.

Photo By: pexels.com

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.