M-a enervat mereu moda asta la evenimente, unde se anunță ora de începere 7, dar pe la 8 abia se pornesc motoarele.  Cred că cea mai amuzantă situație mi s-a părut când am auzit povestea unei jurnaliste de fashion care s-a mai învârtit prin zona locației de party o perioadă pentru că așa se cade să ajungi, fashionable late.

Mi-a plăcut întotdeauna să fiu punctuală. Dacă am stabilit că ne vedem la 6, să fiu acolo la 6. Ba, de multe ori, să ajung cu 10 minute înainte. E, cumva, o moștenire de la părinți. Mi se părea de neînțeles și obiceiul unor persoane de a spune “vin în două minute”, când știau exact că vin în 10.

Pe de altă parte, am învățat să nu mă mai supăr pe oamenii care întârzie la întâlnirile cu mine (am un record de așteptare de o oră și un pic). Se întâmplă să nu îmi convină, pentru că am timpul în afara casei prestabilt și al naibii de limitat, dar nu fac din asta un caz.

După ce m-am întors la serviciu, din postnatal, lăsând acasă o fetiță de nici 5 luni, care avea nevoie de mine, mi-am schimbat total perspectiva asupra timpului liber. Timp liber înseamnă și două minute numai pentru mine. Nu am timp e chiar nu am timp, nu e că nu am chef și bat pasul pe loc într-o dulce procrastinare. Am prioritizat la maxim ce fac și ce nu fac. Nu calc. Fac curat o dată pe săptămână. Mă duc la shopping doar dacă e musai și atunci alerg prin două-trei magazine și iau primul lucru cât de cât ok. Altfel, fac shopping online. Soțul meu a preluat toate cumpărăturile și, ce e mai important, gătitul, la pachet cu grijile de genul “mai e cafea?”, “trebuie să iau zahăr”, “ce mai fac de mâncare”. Și sunt foarte recunoscătoare, astea sunt chestii grele pentru un bărbat. Am eliminat ieșirile de seară.

Toate astea ar fi trebuit să îmi mai elibereze timpul și mintea. Doar că mintea nu stă neocupată, iar grijile și gândurile abia așteaptă o crăpătură prin care să își facă loc. Iar timpul eliberat este dedicat cu prioritate fetei, care, chiar și doi ani mai târziu, suferă că sunt plecată mult în timpul zilei. Așa că, dacă îmi iau o zi de concediu, prefer să îi las bonei ziua liberă și să avem vreme pentru noi.

În contextul ăsta, încercând să fiu cât mai mult cu copilul meu, am început să pierd predictiblitatea modului în care îmi folosesc timpul. Dacă  fata mea se trezește chiar când sunt gata să ies din casă, mi se pare important să îmi iau 5 minute din timp să relaționez cu ea. Mai ales că primele ei cuvinte sunt: hai să ne jucăm, iar eu îi spun că va trebui să plec. Apoi vrea laptele și, pentru că suferă, insistă să i-l dau eu. OK, 5 minute. Dar sunt alte 5 minute și ceasul face tic-tac, eu deja știu că nu mai ajung la timp.

Dacă am de plecat la vreun eveniment de seară,  ceva legat de serviciu, abia mă dumiresc cu ce mă îmbrac. Nu știu prea bine nici dacă am apucat să mă uit în oglindă, înainte de a ieși pe ușă. Momentul în care ești foarte absorbit înainte de a pleca de acasă, în care faci de multe ori abstracție de cei din jur, e destul de greu de dus pentru cei mici. Se simt ignorați, uitați. De când am realizat asta, sunt foarte atentă să interacționez constant cu fata mea, mai trag o haină, ne mai jucăm un pic. Unde sunt zilele în care schimbam haine după haine, neștiind ce să pun pe mine … Acum stau seara, înainte de culcare, și îmi revizuiesc garderoba în minte. Oricum, dacă tot nu am reușit să slăbesc, opțiunile sunt limitate.

Am și un program de somn total dezorganizat. Adorm târziu. Sau adorm devreme și mă trezesc peste noapte. Sau mă trezesc pe la vreun 4 sau 5 sau 6, o oră cât mai matinală, când fata mea visează urât. Stau lângă ea să adoarmă, iar apoi îmi ia cel puțin o oră să îmi liniștesc mintea. Când sună telefonul, apăs cu disperare pe snooze. Iar și iar. Deși știu că o să mă învârt disperată prin casă, după ce mă dau jos din pat, neștiind ce să fac mai întâi și sigură fiind că o să ajung cu întârziere.

Am început să mă obișnuiesc cu noul meu stil. Mereu apare câte ceva de câte ori mă pornesc de acasă, nu reușesc nicicum să mă încadrez în ce mi-am planificat, pentru că dacă ai și un copil prin zonă, nu mai e cu planificare. Nu mai sunt cea punctuală. Dar nu mai sunt eu în multe privințe, așa că asta vine la pachet… Deci dacă am stabilit că ajung la 6, s-ar putea să fiu acolo pe la 6.10, cam ciufulită și cu hainele de ieri. De când am născut, sunt motherly late.