De pe la 2 ani devine din ce în ce mai greu să îi iei pe copii de la joacă și să îi implici în vreo activitate care pentru ei nu are niciun rost, cum ar fi mâncatul, spălatul mâinilor, spălatul dinților, schimbatul pampersului.

Am trecut și încă mai trec prin nu-uri de fiecare dată. Dar asta nu înseamnă că nu se spală pe mâini când venim de afară, că periuța de dinți e obiect decorativ prin casă sau că stă nemâncată.

Nu vreau să mănânc

Am avut o perioadă, acum vreo câteva luni, când mi se ridica părul în cap când o vedeam că nu vrea să mănânce nimic. Aveam mereu 2-3 opțiuni, nimic nu îi convenea. Ajungeam în final la pâine cu unt, biscuiți, măr, budincă și cartofi prăjiți. Morala de genul Trebuie să mănânci ceva, Dacă mănânci ai putere, ai oase tari, ai energie să te joci trecea pe lângă urechile ei. Mi-am dat seama că sunt în direcția total greșită. Și că dacă nu mă relaxez, o să o luăm amândouă razna.

Am înlocuit discursul moralizator cu povești. Seara stăteam și îi spuneam cum s-a bucurat burtica ei de ce a mâncat în timpul zilei: ”ia te uită, am primit lăptic, ce bine, îmi place lăpticul, face oasele tari” și tot așa, la tot ce mâncase.

Nu am mai insistat cu Vrei să mănânci? Sigur nu ți-e foame? și i-am zis OK, mănânci mai târziu.

Nu am mai negociat nicio gură în plus, din momentul în care a zis nu. Știu bine regula asta de mult timp, dar uneori nu mă pot abține. De ceva timp reușesc.

Nu mă mai duc la ea să o întreb: vrei cașscaval? vrei un sandviș? Îmi pun mie să mănânc și mă duc lângă ea la joacă. Dacă e ceva ce o interesează mă întreabă: ce mănânci? Pam-pam, e semn că vrea și ea. Dacă aș fi întrebat vrei chestie de-asta de care mănânc?, mi-ar fi spus nu din start.

Îi pun mai multe pe farfurie – carne, brânză, roșii, castraveți. Își alege un singur aliment de acolo și ia câteva guri. Dacă nu alege nimic, e ok, nu o presez.

Nu vreau să schimbăm pampersul

Pipi, caca – pentru ei nu contează. Schimbatul pampersului vine mereu la momentul nepotrivit. Dacă a făcut cam mult pipi o întreb: schimbăm pampersul? e cam plin. Uneori zice da, de cele mai multe ori e nu. Atunci îi dau un reper – după ce termini să te joci cu figurinele, schimbăm. Am grijă să fiu pe fază și când am văzut că s-a întrerupt din ce făcea îi amintesc că avem o treabă. Nu prea protestează. Dacă o face, îi precizez că așa a fost înțelegerea și acceptă. Când e într-o perioadă în care e tare rebelă, îi mai propun să îi schimb pampersul acolo unde este, să nu trebuiască să se mute.

La caca e greu. Niciodată nu are chef de schimbat pampersul. Îmi dau seama când face și când a terminat. Invariabil când o anunț că trebuie să schimbăm pampersul mă anunță: mai fac! Dar stă în cap sau cu picioarele pe sus sau pe burtă – e clar că are cu totul alte preocupări în momentul ăla. Știe că de data asta nu negociem momentul. Cel mai bine funcționează: ia-ți jucăria cu tine și hai să schimbăm / ce jucărie vrei să îți iei cât schimbăm pampersul?. În situații limită îi spun: mergi tu sau te iau eu? Urăște momentele în care o iau pe sus cu forța și știu că va răspunde că vine ea. Și vine.

Nu mă spăl pe dinți

Cu spălatul dinților e o altă luptă zilnică. În general o spăl eu, pentru că ea molfăie pasta, freacă de două ori dinții și a terminat. Nu prea îi place, dar știe că nu poate spune nu. Are dreptul să decidă ea momentul. Te speli acum sau mai târziu? Mereu răspunde: mai târziu. OK, o mai las, îi dau un reper și apoi îi amintesc. Am noroc că îi place foarte mult pasta asta de dinți și cum dă de gustul ei stă la spălat dinții. Dacă o văd că nu are și nu are chef, mă mișc repede. Dar are și momente când stă liniștită, deschide gura cum îi cer și atunci îmi fac de cap.

O pun să zică aaaaa și iiiii, să ajung și la măsele, și la dinții din față. Asta i se pare distractiv. Iar ca să fie mai amuzant o provoc, râzând: să nu cumva să închizi gura și să prinzi periuța! Și ea, normal, fix așa face și se amuză. Încerc să fac din spălatul pe dinți o activitate cât mai drăguță și mi se pare foarte important să păstrăm rutina acestei activități.

Nu mă spăl pe mâini

După ce venim de afară, imediat găsește vreo jucărie interesantă, abandonată pe undeva. Și are chef de joacă. Eu când intru pe ușă, m-aș trânti direct în pat, ea parcă se încarcă cu energie din momentul în care pune piciorul în casă. Spălatul pe mâini e ultima ei grijă.

Avem un joc care îi place foarte mult, cu mânuțele. Le strig mânuțelor să vină la spălat, le întreb care dintre ele vrea prima săpun – avem un săpun lichid spumă care îi place mult și e ușor să spele cu el, apoi fiecare mânuță o spală pe cealaltă, comentăm, glumim. La final, chem mânuțele la clătit, după care le strigă prosopul să vină la uscat.

Am inventat jocul ăsta într-o perioadă în care protesta foarte tare la spălatul pe mâini și a amuzat-o mult. Acum dacă zic doar mânuțelor, nu veniți la spălat? se activează fericită.

Nu mă culc

Ah, cât aș vrea să fi descoperit și aici ingredientul secret. La început era simplu, apoi a devenit greu, acum mă bucur să constat că începe să devină mai simplu. Avem și aici jocurile specifice de dinainte de culcare (aici complice e soțul meu, el e cel care se joacă cu ea), dar funcționează aleator. Cred că soțul meu are dreptate – a început să își dea seama că e prea obosită și că trebuie să doarmă, așa că are seri când nu mai cere nimic  – nici lapte, nici poveste, nici să îi schimb iar pampersul, nici să vină tati. Ne drăgălim un pic și apoi închide ochii. Dar are și seri când cere orice îi trece prin cap doar ca să amâne momentul.

Sunt sigură că fiecare mamă s-a adaptat și a inventat tot felul de tehnici și jocuri să facă mai ușoară trecerea de la joacă la activitățile astea de rutină, atât de neinteresante pentru cei mici. Voi ce trucuri aveți? Cum funcționează?