Copilul meu nu împarte mereu. Dacă e obosită, dacă are o jucărie nouă sau de care îi este dor, dacă nu are chimie cu vreun copil, dacă e agitată sau supărată, nu împarte. Ba mai face și o criză cu plâns amarnic. Nici nu are vârsta la care să dea jucăriile cu dărnicie, fără resentimente, comportamentul prosocial abia prinde contur. Am scris aici despre faptul că o înțeleg perfect dacă nu vrea să împartă.

Încerc să îi explic că alți copii sunt bucuroși când le dă jucăriile ei, că dacă sunt copii mai mici decât ea se plicitisesc repede, că pot să ia jucăria pe rând și că în mod cert nu va pleca niciun copil cu jucăria ei, vom avea grijă și eu și mama lui. Uneori îi mai spun că dacă își ia jucării cu ea în parc, va fi nevoită să le împartă cu alți copii, pentru că le vor vrea. Iar dacă nu e dispusă să le dea, mai bine le lasă acasă.

Jucăriile altui copil nu prea le ia, știe că nu are voie, că nu sunt ale ei. Iar dacă pune mâna pe câte una lăsată într-un colț de parc, mă asigur că se joacă în locul unde a găsit-o și o lasă acolo, astfel încât copilul să și-o găsească. Am constatat că excepția e la nisip – regulile sunt mai lejere, lopățelele și găletușele și greblele sunt, în general, la comun. Pare o enclavă care funcționează după alte principii, unde copiii devin brusc mai generoși și părinții mai relaxați. Aici știe că poate să ia din jucării, dar să le pună la loc după ce le folosește.

Nu o forțez să împartă dacă nu vrea. Nu îi smulg jucăria din mână și i-o dau celuilalt copil și nici nu îi zic că e rea și egoistă. Încerc cu vorba bună și, dacă o văd că refuză vehement, închei subiectul. Deja cam știu care sunt lucrurile de care nu se va desprinde sub nicio formă, adevărul e că pe unele dintre ele nici eu nu le-aș da 🙂

Am găsit recent un articol despre regulile pe care le-a stabilit o mamă legat de împărțirea lucrurilor între cei 3 copii ai ei. O să le las și aici, traduse în română, poate rezonați cu ele și adaug și câteva comentarii de-ale mele.

• Dacă jucăria este în mâna ta, te joci cu ea cât de mult îți dorești. Nu există limită de timp, condiționări, nicio solicitare din partea mea să te joci cu jucăria împreună cu alt copil sau să i-o dai. În momentul în care lași jucăria din mână devine proprietate publică și oricine poate să se joace cu ea.
• Uneori poate fi greu să aștepți să îți vină rândul. Pot să stau cu tine să așteptăm împreună. Nu te distrag înspre alte lucruri și nu încerc să te conving să vrei altceva, ci doar îți dau de înțeles că știu că atunci când îți aștepți rândul este plictisitor, poate dura mult și poate fi frustrant. Dacă plângi, mama e lângă tine. / Aici eu îi mai ofer alternative să facă una sau alta, fără să o distrag, pentru că am citit cât de important e să îl înveți pe copil să treacă peste momentele de frustrare găsind singur alternative care să îi ridice starea de spirit, redirecționându-și energiile (ideea e din cartea Parentaj sensibil și inteligent).
• Dacă iei ceva din mâinile altui copil trebuie să dai înapoi și să îți ceri scuze. O să fiu lângă tine când faci asta. Știu că e greu și că poate ai nevoie de curaj să spui îmi pare rău și chiar să crezi asta. / La momentul ăsta nu insist prea mult cu scuzele, cred că mulțumesc, îmi pare rău, scuză-mă, te rog vin din puterea exemplului și nu îmi place să forțez acest comportament, să nu devină un automatism în care copilul nu simte, de fapt, mai nimic. Am constatat că deși eu nu am insistat deloc cu folosirea frazelor de acest gen, fetița mea a început să le folosească. Dar îmi place ideea de a empatiza cu copilul și sî îi arăți că știi că uneori e greu să îți ceri scuze. Cred că merge la copiii mai măricei.
• Toate jucăriile pe care le avem sunt pentru toți frații. Fiecare are dreptul la sertarul secret în care își poate pune dimineața lucrurile pe care nu vrea să le împartă pe parcursul zilei. Nimeni nu comentează pe marginea jucăriilor care ajung în sertarul secret. / E o tehnică bună și pentru când vin alți copii în vizită –  pui aici ce chiar nu vrei să împarți, ce nu ai pus va fi la comun.
• Nu poți să iei jucăriile altui copil, dar poți să îi propui să faceți schimb. Ar putea să accepte sau nu, dar te încurajez să încerci, s-ar putea să fie de acord și să îți dea jucăria lui. / Aici aș mai adăuga că dacă un copil nu vrea să facă schimb e alegerea lui și decizia trebuie luată ca atare.

Vă recomand să citiți tot articolul, am făcut click instant la abordarea acestei mame. Am găsit și alte subiecte interesante pe blogul ei.