Nathan Mikaere Wallis este unul dintre cei mai cunsocuți neurocercetători din Noua Zeelandă, care a preluat din știința creierului și a dus-o în zona de parenting și de educație. Ține numeroase prelegeri, explicându-le părinților cum să își înțeleagă mai bine copiii, pe cei de vârstă mică, dar și pe cei aflați la vârsta adolescenței. A lansat recent un program numit atât de frumos ”Love Grows Brain”, în care vorbește despre importanța primelor 1000 de zile de viață.

Mai jos sunt câteva considerații din timpul unui discurs ținut de Nathan Mikaere Wallis la Albany Senior High School, preluate de pe wikieducator.org.

Creierul nostru beneficiază enorm din interacțiunea cu alte persoane. Atunci când socializăm, creierul funcționează cu motoarele turate. Interacțiunea interumană pentru un copil de vârstă mică, între 0 și 3 ani, este extrem de importantă. Un studiu realizat de Universitatea Harvard a arătat că nivelul venitului și calificarea unei persoane de 35 de ani sunt în dependență directă cu numărul de cuvinte pe care aceasta le-a auzit în primul an de viață.

Cititul, scrisul, empatia, controlul emoțiilor, logica – toate sunt controlate de cortexul frontal. Iar dezvoltarea cortexului frontal depinde de relațiile interumane. Cu cât oferim afecțiune și hrănim relația pe care o avem cu copilul în primii ani de viață, cu atât acesta va fi mai echipat pentru anii maturității.

Relația copil – părinte s-a schimbat în ultimii 100 de ani. Înainte în jurul unui copil gravitau multe persoane, pentru fiecare nou-născut erau patru persoane care aveau grijă de el. Astăzi, creșterea copiilor răspunde mai degrabă nevoilor culturale moderne, decât nevoilor reale ale copiilor.

Mulți părinți sunt disperați să își învețe copiii să scrie și să citească de la vârstă cât mai mică. Dar cele mai înalte funcții cognitive nu sunt acestea, ci empatia, umorul, istețimea, logica. Copiii sunt cu adevărat pregătiți, din punct de vedere cognitiv, să învețe să citească în jurul vârstei de 7 ani. Sistemul de educație pune presiune pe copii ca aceștia să învețe să scrie din ce în ce mai repede, de la 6 ani, de la 5 ani, și apoi chiar sub 5 ani. Acest lucru are un impact negativ asupra copiilor care nu reușesc să citească, pentru că li se inoculează ideea că nu sunt suficient de buni, când, de fapt, sunt într-o fază formativă. Copiii care învață mai târziu să citească, de exemplu la 7 ani, recuperează și ajung la nivelul celorlalți copii, care au învățat înainte, în 6 săptămâni. Mai important decât să îi învățăm pe copii să citească este să ne preocupăm să le stârnim curiozitatea, să vedem la ei dispoziția de a învăța, să îi facem să aibă încredere în ei, să le dezvoltăm abilitățile sociale.

Copiii preșcolari sunt abia în faza în care se dezvoltă la nivel emoțional. Trăiesc toate emoțiile unui adult, dar nu au capacitatea de a și le controla. Cortexul lor nu e dezvoltat, astfel că adulții trebuie să fie cortexul lor.

Pentru ca un copil să învețe, creierul inferior trebuie să fie liniștit. Acesta preia activitatea cortexului atunci când suntem în pericol, care nu mai funcționează nici măcar la nivel de bază. Violențele și traumele la care sunt supuși uni copii impactează negativ procesul acestora de învățare. Un creier care este pe modul supraviețuire trebuie întâi liniștit, pentru ca procesul de învățare să poate să aibă loc. Persoana care poate readuce liniștea este cea care este cea mai apropiată de copil, în general mama.

De exemplu, dacă un elev este speriat de profesor și nu se simte în siguranță, nu va învăța foarte multe. Iar dacă este terorizat de un profesor un an întreg, s-ar putea să încheie anul mai puțin inteligent decât a început. Când suntem stresați, eliberăm cortizol. Pentru procesul de învățare, creierul are nevoie de endorfine, să fim fericiți. Dacă la o oră la clasă copiii trebuie să învețe ceva și profesorul țipă că o fereastră este spartă, le invadează căile neuronale cu cortizol și compromite procesul de învățare.

În ultimii 100 de ani sistemul de educație s-a bazat pe disciplină. Dar de fapt s-a bazat pe învățarea în condiții de stres. Una dintre preocupările profesorului la clasă ar trebui să fie să creeze o atmosferă emoțională pozitivă și poate face asta, în principal, prin limbajul folosit. Dacă 90% dintre cuvintele pe care le folosește descriu comportamente pozitive (în loc de /stop, obraznicilor, nu vă mai agitați/ etc), mediul emoțional în care învață copiii este mult îmbunătățit.

Ca o paranteză, cele mai eficiente trei modalități de a elibera endorfine sunt, în ordine, cântatul, râsul și mișcarea fizică.