Nu mă deranjează să aud un copil plângând în supermarket, țipând sau vorbind mai tare în autobuz ori alergând frenetic, fără să își dea seama că poate să lovească oamenii în stânga și în dreapta. Pentru că sunt comportamente care, până la o vârstă, sunt greu de controlat și poți să bați la cap copilul de zece ori pe zi să nu mai facă și tot nu o să ai succes. La fel e și cu împărțitul jucăriilor sau cu mulțumesc/ scuze, la copiii preșcolari.

Dar înnebunesc când văd cum copiii se bagă în fața altora la rând, împing, lovesc, vorbesc urât. Și nimeni nu le spune nimic.

Părinții merg în parc cu copiii lor (chiar mulți ani la rând, până sunt măricei). Îi văd, pe bănci, citind în telefon. Pentru mulți, acompanierea copiilor e doar o problemă de siguranță, ce vizează mersul de acasă în parc. Fair enough, mai ales pentru copiii mai mari. Dar mi se pare aiurea să ai un copil de 3 – 4 sau chiar 5 ani și să nu mai arunci un ochi îndeaproape la ce face când e la joacă, la modul în care interacționează. Este vârsta la care comportamentul prosocial, empatia iau formă, dar e nevoie de un pic de îndrumare. Copilul se joacă singur, așa cum știe, iar când devine agresiv, nu îi spune nimeni nimic – vezi că îi dai cu bățul / nisip în ochi, nu smulge jucăriile altora din mână, așteaptă să îți vină rândul la tobogan, hai să ne dăm de aici, vor copiii să se dea și noi ocupăm locul. Chestii de bun simț, zic eu.

Aceeași situație și la locurile de joacă indoor. Vârsta minimă pentru copii să intre singuri e 3 ani. Perfect, părinții pot să îl lase acolo și să facă shopping. O oră de stat la un loc de joacă pentru un copil de 3-4 ani e dezastru. Nu mai ascultă de nimic, e agitat și din ce în ce mai iritat. E mai mult de capul lui, arareori sub supravegherea unei fete plictisite, care intervine doar când e ceva mai grav, pentru că altfel nu se sesizează. Eventul e și vreun frate mai mare, dar rolul lui nu e să facă educație, e și el acolo – absolut normal – să se distreze. Nu e nimeni să-i calmeze copilului mic pornirile agresive și nimeni să îl ajute să își gestioneze emoțiile negative inerente, din interacțiunea cu ceilalți copii. Și devine de necontrolat. Am întâlnit de mai multe ori astfel de copii. Ca o paranteză, ăsta este unul dintre motivele pentru care e important ca la grădiniță să existe grupe mici de copii – educatoarea trebuie să aibă timp să vadă dinamica dintre ei, să îi vadă cum își rezolvă problemele și să intervină din timp, nu când se lasă cu lacrimi de mușcături și lovituri (asta în cazul bun, pentru că uneori nici măcar nu au habar ce s-a întâmplat).

La fel de dureroasă ca absența părinților este prezența părinților indiferenți. Văd asta, în general, la evenimente – târguri, festivaluri. Sunt la 2 pași de copiii lor, cu ochii la ei, dar parcă nu sunt. Copilul se bagă în față sistematic în fața altora. Copilul nu mai iese de la trambulină, deși i-a expirat timpul și mai sunt vreo 15 la coadă; sau intră la fiecare 2 minute pe salteaua altui copil. Copilul stă pe tobogan și nu îi lasă pe alții să treacă pentru că nu are chef. Părintele se uită și nu scoate o vorbâ. Uneori am senzația că e mândru de copilul său, atât de curajos! Doamne ferește să îi zici ceva mamei sau tatălui, devine o fiară. Pentru că, nu-i așa, nimeni nu îi spune ce să facă și ce să nu facă.

Sunt conștientă că interacțiunile sociale de la locul de joacă trebuie să fie cât mai libere, pentru că este modul copiilor de a învăța cum să gestioneze relațiile interumane, cum să își exercite puterea și cum să fie atenți la nevoile celorlalți. Dar la fel de importantă ca libertatea sunt supravegherea, îndrumarea, intervențiile mai ferme – dacă e cazul.

Părinților, faceți educație de bază copiilor. Nu făcându-le morală, ci fiind lângă ei, de când sunt foarte mici și îndrumându-i în cadrul interacțiunilor cu ceilalți și fiind un model pentru ei. Mulți se plâng de țara asta în care trăim, dar uită să predea lecția civilizației, politeții, empatiei, grijii față de ceilalți. Țara în care vor trăi copiii noștri este țara pe care îi învățăm să o construiască și să o prețuiască.

Culegi ce semeni.