Ce facem când copiii nu se poartă așa cum ne dorim? Pare că adulții (unii) au înțeles că măsurile extreme nu aduc nimic bun. Nu mai vorbesc despre pedepse, nu mai pun copiii la colț, cu puțin autocontrol chiar nu mai țipă la ei. Și ce au pus în loc? Pedepse mascate sub diverse nume, cum ar fi scăunelul liniștirii, trimisul în cameră să se calmeze , ignorarea copilului când plânge. Pare pașnic, dar, de fapt, e agresiv.

Și totuși, ce e de făcut când copiii nu se poartă așa cum ne dorim? Recent, la o conferință (din SUA) adresată părinților, moderatoarea o întreba pe Laura Markham cum eliminăm pedeapsa și cum vorbim, la schimb, despre consecințe. Răspunsul ei? O adevărată schimbare de paradigmă, așa cum eu personal m-am obișnuit din partea dr. Markham, explicată cu mult calm. Nu e ok să ne gândim la consecințe, ci să judecăm în termen de reparații.

Misiunea noastră de părinți este de a forma și nu de a impune comportamente. Dacă am renunța să mai vedem relația cu copilul nostru ca pe un raport de forțe, pedeapsa și impulsul de a preda lecții moralizatoare când copilul e frustrat ar dispărea de la sine. Ne putem reseta ușor conștientizând cât mai des că avem în față un copil. Care e agitat, repezit, egocentric, nerăbdător, imprevizibil, incapabil – la propriu – să anticipeze sau să prevadă riscuri. Așa sunt toți copiii (și chiar și adolescenții). Contrariile acestor stări nu se învață când vrem noi, nu deodată și nu cu morală și reproșuri. Deprinderile se formează încet – încet, în ritm diferit (care depinde de comportament, de copil, de vârstă), și mult mai repede dacă nu facem caz din asta.

Reparațiile după o situație tensionată ar trebui să vină la ceva timp după momentul furtunos, când copilul are dispoziția să asculte. Avem impulsul de a turna argumente după argumente când copilul e furios și nu îl preocupă decât propria frustrare. O soluție eficientă ar fi să ne limităm strict la: înțeleg că ești supărat că…, e ok să fii supărat, nu vreau să faci asta pentru că (nu e sigur pentru tine, e târziu etc – o explicație foarte scurtă). Sunt aici dacă vrei să te țin în brațe.

Repararea situației poate să vină seara, înainte de culcare, sau la o discuție în familie, cu calm, fără acuze și vini aruncate. Discuția trebuie să se poarte pe marginea sentimentelor – știu că te-ai supărat când nu te-am lăsat să faci x lucru – și să facă referire la situații clare, ușor de înțeles de către copil – regula în casă este să nu țipăm unii la alții / fratele tău nu s-a simțit bine când ai țipat la el și i-ai zis x lucru / în familia noastră nu ne spunem cuvinte urâte unii altora. Lecții prea aprige de viață, acuze și discuții moralizatoare nu aduc nimic bun – mă sacrific pentru tine / muncesc zi de zi ca să îți iau ție jucării, îți fac toate poftele și tu ești un nerecunoscător / în alte țări copiii mor de foame / alți copii nu au atâtea jucării ca tine. Astfel de remarci reflectă, de fapt, problemele noastre – inconsistența metodelor noastre, lipsa de reguli clare, neputința de a fixa limite, teama că nu suntem suficient de stricți, frustrările pe care le ascundem în suflet de ani de zile etc – aruncate ca reproșuri asupra copilului. Și iată cum în loc să reparăm, mai degrabă adâncim o rană, fără să arătăm înțelegere față de copil.

“Connect before correct”, sau, și mai bine spus, “connect before repair”.

Legat de conectare, tot Laura Markham spune că dacă încercăm conectarea cu copilul după o situație tensionată și acesta este refractar o perioadă mai îndelungată de timp, atunci e foarte probabil că trebuie să avem mai mult timp dedicat pentru copil, în interacțiunile noastre zilnice. 15-20 de minute pe zi, neîntrerupte, alocate – aș spune premeditat – exclusiv copilului, în care el decide cum le petrece, fac minuni.

Izbucnirile de furie sunt emoții reprimate, pe care copilul le scoate la vedere doar când se simte în siguranță (de aceea se petrec mai des cu mama). Dacă reacționăm la nervii lui cu nervi, îi inducem frică și nesiguranță față de sentimentele lui. Când ne păstrăm calmul, îi transmitem: sunt aici pentru tine, e ok să te simți așa, eu sunt aici să te ajut să îți fie mai ușor și să știi ca te pot ajuta, sunt aliatul tău. Deschidem ușile pentru conectare, pentru a putea repara.