Fata noastră trece printr-o perioadă grea. Are o explozie în care crește, nu-i mai convine ce facem, ce spunem, are impresia că nu o tratăm cu atenția pe care o merită. Reproșurile sunt surprinzătoare pentru că, desigur, avem cele mai bune intenții și o tratăm cu multă blândețe. Foarte probabil trece printr-un salt mental. Încercăm să îi lăsăm mai mult spațiu de manevră, mai multă putere de decizie, să ținem cont și mai mult de ce spune. Să ne adaptăm vârstei ei – poate și noi greșim pe undeva și nu ne maturizăm, în relația cu ea, în ritmul ei.

Am încheiat o perioadă de vreo jumătate de an serenă, în care totul a fost lin. Orice o rugam, făcea. Asculta tot și i se părea totul ok. Chiar mă gândeam când va începe revoluția, știind că episoadele de liniște și neliniște alternează, în funcție de perioadele de maturizare rapidă, nu doar la bebeluși, ci și mai târziu, în copilărie.

Dorința ei de independență, exprimată agresiv, vine la pachet, paradoxal, cu dependența de mine. Are perioade când e țâfoasă și orice i se pare un atac la maturitatea ei (nu îți plac planurile mele, nu mă asculți, nu vrei să faci cum zic eu etc), și perioade în care sunt cea mai minunată mamă, îmi repetă că îi place să stea cu mine, lunea dimineața suferă din cauza plecării mele la serviciu, seara, mă ține strâns în brațe și îmi dă pupici care să îmi aline dorul când suntem departe una de alta.

În tot tăvălugul ăsta de emoții, ea rămâne veselă și jucăușă, gălăgioasă și fără stare, cântă și dansează, se trântește și sare, ca orice fetiță între 4 și 5 ani.

Anxietățile și fricile sunt cauza reacțiilor agresive. Nu o judecăm, emoțiile ei sunt binevenite, mai ales că și le exprimă cât se poate de clar. E furioasă, nervoasă, supărată, tristă – și mereu îi zic că îmi place de ea, așa cum e, cu totul. Încerc să fiu cât mai calmă, ca ea să se simtă în siguranță. Să o strâng în brațe de câte ori mă acceptă.

Weekendul ăsta parcă am fost în punctul culminant – deși mă gândesc uneori că poate nu știu ce mă așteaptă. Am interacționat perfect și, în același timp, total în dezacord, sărind de la o extremă la alta în funcție de dispoziția ei. Totul a culminat cu o poveste a unui balon pe care a ascultat-o, un balon care se ridica la cer, sus, sus, sus. Se încheia cu ”bye – bye balloon!”. Ne-am amintit că și noi am pierdut un balon cu Hello Kitty când avea 1 an și un pic. Și brusc a început să plângă, în hohote, de dor de balonul ei. Desigur, din perspectiva adultului, acest plâns pare o exagerare. Cum să îi fie dor de un balon pierdut acum 3 ani?! O prostie, ar spune unii. Un pretext, am zis eu. Am discutat despre balonul ei și i-am luat foarte în serios supărarea. Pentru că știu că, de fapt, avea nevoie să plângă, să se elibereze. Am întrebat-o dacă vrea să o țin în brațe. Mi-a zis că da, să o plimb – așa făceam când era mai mică, să se liniștească. Am plimbat-o prin toată casa, s-a cuibărit în lacrimi pe umărul meu. Abia o mai țin, picioarele ei îmi ajung mai jos de genunchi, dar îmbrățișarea aia era confortul ei. Și am pus toată înțelegerea și dragostea în momentul ei plin de supărare și de nevoie de alinare.
Schimbările între 4 și 5 ani

Trecerea de la 4 la 5 ani e grea, mai ales că lumea începe să se prezinte în fața lor și cu rele și nedreptăți, nu doar cu bune.

• Copiii sunt mult mai conștienți de gândurile lor, de ce pot crea prin imaginație.
• Controlul asupra mișcărilor devine mai precis, astfel că vor și cer să fie implicați în activități noi, cum ar fi cele casnice.
• În cea mai mare a timpului sunt activi, le este greu să stea mai mult timp într-un loc.
• Le place să se costumeze sau să pretindă că sunt eroi din povești / desene.
• Își fac prieteni imaginari, mai ales dacă nu au prieteni cu care să se joace.
• Pot deveni iritați dacă au perioade în care nu există un echilibru între activitatea fizică și învățarea creativă, bazată pe imaginație.
• Simțul umorului se dezvoltă și râd în situațiile amuzante. Li se par haioase anumite situații sau cuvinte (foarte frecvent pot fi caca, pipi).
• Se pot manifesta gălăgios, cu multă veselie, exuberanță.
• Încă nu fac diferența complet între realitate și ficțiune.
• Îți supraestimează abilitățile fizice.
• Încep să arate empatie față de alte persoane și conștientizează că alte persoane pot avea un punct de vedere diferit.

Pentru că au perioade în care reacționează exploziv – din perspectiva adulților ar părea exagerat – este bine să îi îndrumăm cu blândețe, fără să îi facem să se simtă inconfortabil.

Atenție sporită în perioada salturilor de dezvoltare mentală

Salturile mentale sunt solicitante pentru organism. Copiii sunt mai emotivi și mai sensibili la tot ce se întâmplă în jur. Dorm mai puțin și au nevoie de energie suplimentară pentru corp și pentru creier – adică hrană suplimentară. (Nu trebuie să ne ferim de grăsimi, acestea sunt importante pentru dezvoltarea creierului copiilor.) Ieșirile în aer liber sunt perfecte pentru a echilibra perioadele în care copiii învață și se concetrează (la vârsta asta, prin joc). Ca o paranteză, un joc repetat iar și iar face parte din procesul de învățare, oricât de plictisitor este pentru noi adulții, pe copii îi ajută.

Este bine să știm despre salturile mentale și despre cum evoluează copiii noștri pentru a ne adapta comportamentul la nevoile și evoluția lor. Copiii noștri sunt niște minuni în schimbare, e bine să fim înțelegători cu ei, să înțelegem prin ce trec, cum evoluează și, foarte important, să nu uităm că și noi trebuie să ne schimbăm.