Când fata mea avea 3 ani, am simțit că încep să am mai mult timp pentru mine.

Vedeam o ieșire din zona amețitoare în care intrasem după naștere și parcă în sfârșit gândeam mai limpede. Dar mi-au mai trebuit, ulterior, alți 3 ani să înțeleg cum să mă echilibrez în mod constant și cum să privesc lumea cu detașare, depășind perspectiva de victimă a contextului. Cu siguranță aș fi putut să îmi revin mai repede, dar nu am descoperit la timp informația de care aveam nevoie, care să mă ajute să îmi schimb atitudinea. Sunt conștientă că imediat după naștere ne este greu să ne repliem, creierul este asaltat de tot ce este nou, brusc. Există însă un moment – la ceva timp după naștere, când lucrurile se mai așază – în care devine mai ușor și este important să știm ce avem de făcut și să acționăm, pentru a simți că recăpătăm control asupra vieții noastre.

Nu suntem victime ale contextului. Suntem, de fapt, victimele propriei noastre interpretări. Copilul sau copiii ne ocupă mult timp, treburile casnice ne copleșesc, abia avem timp să respirăm, nici nu punem bine capul pe pernă să ne tragem sufletul că începe o nouă zi. Câte mame nu se plâng de ritmul obositor și câte altele nu empatizează, aprobându-le, cu suferința de a simți exact la fel… Așa aș fi făcut și eu înainte. Dar nu mai e așa. Nu mă mai simt asaltată, dezorientată. Am decis că nu trebuie să mai aștept să am timp, ci să îmi fac timp. Că deși fetița mea îmi ocupă mult spațiu fizic și mental, pot să mă organizez astfel încât eu să am control asupra zilelor mele și nu invers. Nu mai aștept să am inspirație, motivație, energie, stare de spirit. Toate sunt aici și le accesez zilnic. Unul dintre cele mai mari mituri ale stării de bine este că trebuie să muncim mult și să avem succes pentru a fi fericiți. Când, de fapt, fericirea precede succesul. Nu invers. Înțelegerea faptului că fericirea vine înaintea succesului este cel mai bun punct de pornire pentru a conștientiza că, dacă vrem să fim fericiți, putem să o facem începând de azi. De acum. Nu trebuie să așteptăm să plece copilul de acasă, ca să avem timp să construim lucruri (dacă nu vom fi simțit că e deja prea târziu) și să avem o viață a noastră.

Există o știință a fericirii, sunt multiple studii care arată ce îi face pe oameni fericiți, sunt cercetători specializați în fericire. Neuroștiința ne ajută să vedem exact cum reacționează creierul nostru la stimuli, în timp real. Cu atâta informație pertinentă, la îndemână, e ușor de apreciat că factorii care determină fericirea și instrumentele pe care le putem folosi sunt pe bune, nu sunt speculații.

Un studiu Harvard extensiv răspunde la întrebarea ce îi face pe oameni fericiți – pe primul loc sunt relațiile apropiate, de calitate. Este cel mai lung studiu realizat vreodată pe populația adultă, a început acum 80 de ani și nu s-a încheiat. Studiul acesta, dar și altele, de dimensiunea mai redusă, multe dintre ele pe populațiile care se declară fericite, sunt dovada clară că putem vorbi despre fericire fără să aruncăm cuvinte fără sens și fraze motivaționale goale de conținut. Azi vorbim despre fericire în primul rând din perspectivă științifică, avem sfaturi, acțiuni ce pot fi implementate zilnic și care ne vor aduce acel sentiment că suntem în echilibru cu noi înșine. Fericirea nu înseamnă să fim în extaz și cu zâmbetul pe buze non-stop, negând realitatea sau ambalând-o în poleială. Din contră, privind realitatea în față, reușim să ne repliem repede atunci când ni se întâmplă lucruri mai puțin plăcute, să ne găsim resursele și să formulăm monologul interior care să ne ajute să continuăm, fără a zăbovi prea mult în problemă. Problemele mari nu mai par atât de mari, suntem mai creativi în găsirea soluțiilor și ne concentrăm pe acțiune, și nu pe postura de victimă. Transformăm problemele în proiecte și ne mobilizăm rapid pentru a le rezolva.

Dacă luăm o persoană din anturajul nostru și încercăm să ne imaginăm cât de fericită ar putea fi, am reuși o predicție corectă doar în proporție de 10%. Pentru că fericirea cuiva depinde, 90%, de modul în care procesează realitatea înconjurătoare. Casa, mașină, copii, bani, job – nu sunt, în fapt, elemente de care fericirea să fie condiționată, chiar dacă, aparent, așa pare. După o casă vom dori o curte cu flori, o peluză, un foișor, după o mașină, vom dori o alta, cu mai multe dotări, care să aibă cutie automată, după ce vom obține jobul dorit, ne vom gândi la un salariu mai mare, un program mai lejer. Privită din perspectiva achizițiilor materiale, fericirea este o țintă mereu în mișcare. Adevărații factori determinanți ai fericirii sunt relațiile armonioase și de calitate, cu persoane apropiate, experimentarea unor lucruri la care visăm, dezvoltarea personală (devenim mai deștepți și mai înțelepți, mai umili și mai deschiși la nou), implicarea în a-i ajuta pe cei din jur și contribuția noastră directă la binele celorlalți. Accesăm și mai repede fericirea prin practici ca recunoștința, iertarea, meditația (din nou, știința ne arată niște rezultate uimitoare asupra modului în care funcționează creierul, cu a cărei plasticitate putem jongla conștient, în favoarea noastră).

Când înțelegem că fericirea nu este determinată de factorii externi, ci de modul în care ne echilibrăm sufletește și interpretăm realitatea, facem deja primul pas spre a ne fi mai bine în viața de mamă, de zi cu zi. Următorul pas este să știm ce vrem cu adevărat și de ce.

Nu mai aștepta, așadar, să vină fericirea. Nu vine de nicăieri. E în tine, trebuie doar să înveți să o accesezi. Există un set de tehnici care să te ajute să îți construiești viața cum îți dorești, să simți că progresezi în fiecare zi, fără ca zilele să ți se mai pară amețitoare și obositoare, furându-ți energia.

Te invit să mă urmărești, pe blog pentru că voi continua să scriu despre acest subiect.