Am învățat în ultimul an două idei care mi-au dat avânt.

1. Să mă uit după modele – comportamentale, de gândire (pattern-uri, într-o romgleză expresivă 🤭)
2. Orice se poate învăța, atâta timp cât ai tenacitate și răbdare și investești energie și acționezi. Treci printr-un proces, pe care dacă îl privești ca atare, îl abordezi mai strategic și cu mai multe șanse de a ajunge la finish.

Despre pattern-uri.

Sunt multe modele pe care le putem identifica în jurul nostru, în diverse domenii, dacă ne facem timp să observăm. Dacă observăm obiectiv, ne putem încadra pe noi înșine în vreo câteva. Una dintre utilitățile identificării pattern-urilor este că ne putem explica mai ușor anumite situații (ajută mai ales în cazul celor controversate, când nu înțelegem de ce unii oameni se poartă cum se poartă). Un alt beneficiu este că putem să ieșim din modele standard, de-a gata, când acestea reflectă un mod standard de viață, în care uneori ne blocăm, ca într-o capcană.

Un tip super smart pe care îl urmăresc și de la care am învățat multe despre libertatea spiritului – Vishen Lakhiani – numește regulile de viață predefinite ”brules” – bullshit rules – structurate în modele denumite ”culturescape” – credințe limitative. Exemple: modelul ideal de familie e reprezentat de soț, soție și 2 copii, cu casă la curte cu gazon și mașină. Sau: ca să ai un job bun trebuie să urmezi un anumit parcurs educațional. Sau: un job bun este un job bine plătit. Sau un exemplu autohton: copiii nu au voie să comenteze în fața părinților. Sau: anturajul strică. Tehnologia e dăunătoare.

Vishen Lakhiani a scris două cărți – New York Time Best Sellers -, pe care ți le recomand: The Code of Extraordinary Mind și The Buddha and the Badass.

Fug intenționat de regulile astea stupide. Chiar dacă, poate, la bază au un sâmbure de adevăr, odată ce devin regulă sunt periculoase. Ne îngrădesc drastic libertatea de a visa și de a face lucruri. De cele mai multe ori, ele exprimă gura lumii sau așteptările celorlalți. Când facem lucruri cu ideea de a bifa ce fac sau ce zic ceilalți, pentru a le oferi pe tavă celor din jur un model familiar cu care să se compare, un model de familie / relație / prieten etc doar pentru că ”așa se face”, ”așa trebuie”, ”așa am fost crescuți și așa e în jur”, ne îngrădim în a ne descoperi și a ne crește potențialul de a fi ce suntem noi cu adevărat. Exprimăm așteptările altora și, în loc să construim, să ne dezvoltăm, multiplicăm patternuri de viață ca la xerox, trăim în previzibil. Patternurile astea adunate, vârstă după vârstă, în care se află majoritatea oamenilor, sunt, de fapt, viețile lor cu totul: trecut, prezent și, ce e mai trist, viitor. Oamenii trași la indigo, cu vieți multiplicate, au impresia că iau decizii, când, de fapt, decizia lor e că acceptă lejer deciziile care sunt luate apriori, prin tipare de viață pe care le adoptă cu naturalețe. Măsura succesului stă în cum se încadrează mai fidel în tipare. Sunt victimele propriei limitări de interpretare a lumii, printr-o lentilă comună, primită de-a gata de la părinți, de la profesori, de la rude, de la colegi, de la prieteni, de la media.

Așa ajungem să trăim viețile imaginate de alții, nu pe ale noastre și ne trezim, dacă ne trezim, că avem crize de identitate. Am fost în culturescape. Toată copilăria mea, apoi în adolescență. Mare parte din drumul meu ca adult. După ce am devenit mamă am deschis o cutie a pandorei, din care tot scot și tot scot și destram și reconstruiesc. Abia acum, după 7 ani, simt că scot din ce în ce mai puțin. Ca să revin la punctul 2, e un proces.

Nu poți să schimbi ceva la tine și în jur dacă repeți iar și iar, zi de zi, acțiunile previzibile. Lucrurile repetitive ne dau un fel de confort, ajută creierul să funcționeze pe pilot automat, dar uneori too much is too much. Te întreb: unde ești acum? Unde vrei să fii peste un an? Peste trei? Unde vei fi peste o săptămână? Cât te vei fi dezvoltat la nivel personal într-o săptămână? Dar în următoarea? Ce ai făcut să simți că ai crescut puțin?

Eu pot să îmi enumăr cel puțin 3 idei pe care le-am aflat căutând deliberat informații noi din zonele mele de interes (nu pierzând timpul la TV – nici nu mă uit, oricum). În plus, numai dacă mă gândesc la ultimele zile, am luat decizia deliberat să fac ceva util pentru mine în loc să bifez locuri comune – am evitat să intru în bârfe interminabile cu vreo prietenă despre mondenități, am comandat în loc să gătesc ca să am mai mult timp pentru pasiunile mele, am amânat să dau cu aspiratorul ca să scriu ceva, m-am dus la cumpărături pe jos, astfel că m-am plimbat și am ascultat muzică. Ce ai făcut tu, pentru tine, doar cu tine? Ca să ajungi acolo unde visezi să fii, într-o zi? Să îți pornești businessul pe care îl vrei. Să pleci în călătoria la care visezi. Să faci cursul pe care nu l-ai făcut pentru că ai tot ezitat. În engleză se numește, așa frumos, self actualization (the desire to become the most that you can be).

Știu, nu ai timp. Ziua e plină și îți mănâncă toate secundele și toată energia. Dacă nu îți faci tu timp pentru tine, nimeni nu va sta să îți facă timp. Nimeni nu îți va zice: hai, ia-ți și tu o oră și citește ceva. Din contră, cu toții vor concura pe fiecare minut și pe fiecare secundă în care ești disponibilă.

Te las cu aceste întrebări:

/ În ce culturscape trăiești, ce modele repeți, care poate nici măcar nu te reprezintă, ce brules stau la baza deciziilor pentru tine, pentru copii?
// Ce faci ca să trăieși viața ta, cea la care tânjești, cea la care visezi?

Începe să fii un pic egoistă. Și o să îți fie mai bine și o să le fie și celor din jur mai bine.