În 2020 am început transformarea mea.

Am mai făcut lucruri pentru mine și în trecut: cățărat, alergat, strength training și câteva tentative de a învăța despre fotografie sau design. Fără să merg la natura lucrurilor, ci mai degrabă intuitiv. Fără să urmăresc ceva anume, fără să mă preocupe ritmul, scopul, progresul, prea mult. Încercam să înțeleg cum să fac mai bine, dar nu am avut o abordare metodică. După ce am născut, am reușit doar să mai alerg sporadic și fără să mai regăsesc farmecul de dinainte. Ritmul nou al vieții, stresul, oboseala, învălmășeala zilelor au fost motive, cât și pretexte să nu fac nimic pentru mine și să mă plâng.

Când a început pandemia, eram deja într-o rutină lacrimogenă, astfel că nebunia de la serviciu din acea perioadă a venit ca un semnal de alarmă. Simțeam că ceva nu e în regulă? Nu. Simțeam că ceva e profund greșit. ”nu știu ce să fac”, ”nu-mi găsesc locul”, ”nu mă mai regăsesc”, ”aș face sport, dar nu știu când”, ”aș face ceva, dar nu știu ce” sunt gânduri perfecte pentru a forma un bulgăre de zăpadă din ce în ce mai mare și mai rapid către nemulțumirea de sine, lipsa de încredere de sine și chiar depresie. Acum știu că e urgent și salvator să faci exercițiul de a-ți găsi sensul, să afli ce te mișcă și te entuziasmează. Răspunsul nu vine din senin, sunt diverse tehnici de introspecție pentru asta.

Am avut noroc cumva că exercițiul ăsta a dat peste mine și am reușit să îmi definesc visurile. Mi-am împărțit viața în bucăți și am înțeles ce vreau eu, delimitându-mă de ce vor alții de la mine. Nu e un exercițiu simplu când „alții” sunt cei apropiați. Foarte apropiați. Poate fi dureros când realizezi cât de puțin te gândești la tine și cât de mult îți pasă de ce spun alții. E eliberator însă să vezi cât timp ai când începi să prioritizezi și să conștientizezi ce ușor îți găsești pretexte să păstrezi status quo.

De atunci, am rostogolit un alt bulgăre de zăpadă. Am început, prioritar, să fac ce îmi face mie bine. Am început să fac, să acționez. Cu încă un pas, și încă un pas, și încă unul am devenit alta. Am motto în suflet, care m-a marcat dureros prima dată când l-am citit: ”Don’t die with your music still in you” (este titlul unei cărți).

O parte dintre lucrurile pe care le-am făcut în ultimii doi ani și 4 luni:

• mi-am făcut părul blond, blond-gri și blond-roz
• mi-am făcut 14 tatuaje
• mi-am pus două piercinguri
• am luat certificare de Nutrition Coach Precision Nutrition L1, certificare de Change Psychology Specialist și Women Coach Specialist Girls Gone Strong
• am început să practic coachingul de nutriție și mi-am conturat propriul program
• am început să fac mișcare constant, în general 5-6 zile/săptămână. Am pus masă musculară. Am învățat să mănânc sănătos. Să trăiesc mult mai sănătos. Să beau apă.
• am început să meditez constant
• ne-am luat câine, un Border Collie zăpăcit și simpatic, pe care îl scot la plimbare și care e balsam pentru suflet
• am început să mă detașez de lucrurile mărunte
• am învățat să fiu mult mai empatică
• am învățat că multe lucruri nu depind de mine și să îmi pese cu adevărat de ce pot eu controla
• am învățat că e importantă doar părerea câtorva oameni
• am căutat compania oamenilor inteligenți, cu care să port discuții interesante
• am cunoscut câteva persoane minunate, alte persoane au ieșit din viața mea
• am gătit mai puțin, am făcut mai puțin curat, nu m-am uitat deloc la TV (controlez activ ce conținut consum), am încetat să mă mai uit la un film dacă nu spune nimic sau să citesc o carte ce îmi irosește timpul aiurea.
• mi-am făcut liste cu obiectivele mele principale, cu valorile mele, cu proiectele mele, cu acțiuni, care mă ajută să prioritizez și să nu mai procrastinez
• în general nu las nicio zi să treacă fără să aflu ceva nou, să ascult un podcast, să citesc ceva interesant.
• am ascultat multă muzică
• am început să merg și mai mult pe jos, am frecvent zile cu 14000-17000 de pași
• am învățat că nu orice luptă merită dusă și să îmi aleg bătăliile
• am învățat să nu mai văd lumea în alb și negru
• mă întreb prioritar ce îmi place mie? ce vreau eu? cât fac pentru mine, pentru că așa vreau eu sau pentru că așa vor alții? cât de mult decid eu pentru mine – conștient sau nu? cât de mult pun eu presiune pe mine pentru a-i mulțumi pe alții, în timp ce sufletul meu își dorește altceva?
• am tăiat major din ideile limitative, presiunile inutile din jur. am învățat să identific și să evit bruiajul din viața mea – din gânduri, dar (foarte mult) extern.
• am învățat să pun sens în lucrurile mici și lucrurile mari. Ce nu are sens nu merită. Fac lucrurile cu intenție. Energy flow where intention goes.

Știu multe mame care trec printr-o perioadă similară de frustrare și neputință, cum mi s-a întâmplat mie. Care nu știu cum să înceapă procesul transformării. Mi-am propus, prin tot ce fac, pe partea de nutriție, sport, wellbeing – să le arăt că există un drum.

De la distanță poate părea că unora le iese, altora nu. Asta pentru că mulți oameni – cei cărora pare că le iese – parcurg conștient fiecare zi, într-un proces continuu de creștere, într-un cadru clar structurat. Care, paradoxal, oferă mai multă libertate de gândire. Această descoperire m-a revoluționat.