Prietena mea a slăbit cu dieta asta, eu de ce nu pot?!
De ce nu e bină să iei numărul de calorii al unei prietene, planul alimentar al unei vedete, dieta de pe internet? Pentru că poate tu ai un alt stil de viață și ai nevoie de mai multe sau mai puține calorii pe zi, poate nu ai chef să mănânci avocado ca actrița ta preferată, căreia nu îi place untul de arahide, dar care ție ți se potrivește, sau poate tu nu obișnuiești să iei micul dejun, ori poate ai un stil de viață care nu îți permite să mănânci la aceleași ore zilnic.
Iată câteva diferențe care pot fi între tine și ceilalți, pe care să le ai în minte înainte de a lua dieta cuiva ”by the book”, pentru ca apoi să te întrebi: ”la mine de ce nu merge?”. Sau înainte de a zice: ”Soțul meu a slăbit așa repede, eu de ce mă chinui?”.
- o persoană care are mai multă masă musculară este mai activă metabolic – arde mai multe calorii
- o persoană care are mai mult țesut adipos procesează și depozitează carbohidrații diferit, și, de asemenea, poate să nu mai decodifice fidel senzația de sațietate.
- bărbații ard mai multe calorii pentru a susține funcțiile / activitatea generală a organismului, decât femeile (comparând greutăți similare)
- bărbații au, în general, mai multă masă musculară
- testosteronul – care la bărbați e de 10-12 ori mai mult decât la femei – contribuie la creșterea masei musculare și a metabolismului, în timp ce estrogenul și progesteronul favorizează depunerile de grăsime (sâni, fund, coapse)
- organismul femeilor este mai încăpățânat în arderea grăsimilor, decât cel al bărbaților. Femeile au nevoie de grăsime pentru a susține sarcina și alăptarea. De aceea, multe femei al căror procent de grăsime scade semnificativ (sub 12%) pot pierde menstruația
- pe măsură ce înaintăm în vârstă, rata metabolică în repaus scade. După 20 de ani începem să pierdem masă musculară (sarcopenia), un proces care se instalează treptat (dacă nu luăm măsuri – sport, consum de proteine) și ale cărui efecte le resimțim pregnant pe la 50 – 60 de ani, când începe să ne doară una alta, să pierdem forța, să nu mai fim la fel de agili. Și zicem ”vârsta…” De fapt nu e vârsta, e ce nu am făcut timp de 30 de ani. Așadar, dacă ai 50 de ani, numărul de calorii al unei tinere de 20 e foarte probabil să nu ți se potrivească.
- contează cât de mult te miști într-o zi – mergi pe jos, ce faci la serviciu – stai, te miști, faci activitate fizică? Dacă prietena ta e casnică și toată ziua trebăluiește prin casă, merge prin oraș și are și doi copii, iar tu stai 8 ore pe scaun, ardeți caloriile diferit. La fel, dacă tu te duci după serviciu la yoga, iar prietena ta are antrenamente HIIT, este clar că ardeți caloriile altfel și impactul asupra organismului, după ora de sport, este diferit.
Ce e de făcut?
Să știi regulile de bază (urmărește-mă pe instagram, unde postez sub #slăbeșteinteligent sfaturi) și să îți stabilești un stil alimentar care ți se potrivește. Există soluție pentru fiecare. Să urmărești cum te simți și cum evoluează greutatea ta. Dacă ai energie, simți că ești în formă, cu mai mult chef de viață, nu îți e foame continuu și nu te gândești numai la mâncare, iar la 2-3 săptămâni greutatea ta e în jos, ești pe drumul cel bun. Dacă ești nervoasă, agitată, ți-e foame continuu și ai mânca tot ce vezi, dacă ai frecvent probleme digestive (balonare, constipație), dacă nu vezi rezultate pe cântar și simți că te chinui, înseamnă că ceva nu e bine.
Nu există pastila minune pe care să o iei și în 2-3 săptămâni să slăbești tot ce ai pus în câțiva ani. Dar există planuri eficiente, adaptate stilului tău, mai degrabă ca o pastilă dintr-un tratament pe termen lung, pe care o iei în fiecare dimineață, pentru a fi din ce în ce mai bine.