La câteva luni după ce am născut am realizat că ceva e în neregulă: burta mea nu se retrăsese, așa cum mă așteptam și cum speram. Nici nu mai știu cum am realizat care e problema, dar cert este că am înțeles destul de repede și am putut să mă protejez, să nu fac din rău și mai rău, apucându-mă de un program drastic de abdomene și flotări (pe care l-am avut înainte de a rămâne însărcinată). Problema poartă numele diastasis recti (sau diastaza abdominală, în română). Pe scurt, aspectul de burtică însărcinată care persistă după luni (și ani) de la naștere este dat de separarea mușchilor abdominali – există un spațiu de câteva degete – două, trei, patru, cinci – între jumătatea dreaptă și jumătatea stângă a abdomenului, de-a lungul liniei albe.

Există un test foarte simplu prin care se poate verifica dacă suferi sau nu de diastasis și cam care este distanța dintre mușchi.

Diastasis nu e un verdict ușor – pentru că nu se corectează mergând la sală intens și gata!, ești ca nouă. Abdomenele pot să facă mai mult rău, și în niciun caz bine. La fel exercițiile clasice plank (scândurica). Deschiderea se poate mișcora, dar mușchii nu se mai unesc niciodată, doar aspectul se poate îmbunătăți. În lupta asta, trebuie să pornești la drum fără așteptări prea mari. O să am vreodată  pătrățele pe abdomen? O să pot face vreodată din nou abdomene? Sau flotări? Nu sunt întrebările corecte pe care să ți le pui. În schimb poți să te întrebi: Ce să fac să corectez aspectul ăsta de burtică de luna a patra? Ce exerciții am voie sau nu am voie să fac? O să mai pot purta vreodată hainele mele strâmte de dinainte? La întrebările astea există răspunsuri.

Pe măsură ce am citit despre diastasis am trecut de la agonie la extaz. Ba sunt super fericită că sunt șanse să remediez cât de cât problema, există exerciții care funcționează, ba sunt terminată când văd că nu e vorba numai despre a face exercițiile regulat, ci de un control permanent (pe viață) al posturii și de limitarea mișcărilor contraindicate (aplecări, ridicări cu presiune pe abdomen, cum ar fi o simplă ridicare din pat sau aplecarea pentru a lua copilul în brațe). Sunt fericită să văd că există opțiuni și pentru aceste mișcări, sunt disperată să realizez că de fapt nu voi mai fi niciodată ca înainte. Sunt încântată să văd poze reale ale mămicilor care au remediat diastasis, sunt terminată când constat că, de fapt, situațiile nu sunt chiar frecvente, pentru că este vorba despre un efort consecvent pe care multe mame nu au timp fizic și nu au dispoziția să îl facă.

Dar tot citind despre diastasis sunt convinsă că există o luminiță la capătul tunelului. Din păcate, în România, este o luptă pe cont propriu, pentru că nu prea sunt persoane din a căror experiență să înveți (am aflat despre un singur caz al unei mămici care a spus că a remediat diastasis), nu există kinetoterapeuți sau antrenori de fitness care să ofere programe specializate (cum sunt afară) și care să te ajute să abordezi problema sistematic. Doctorii nu îți vorbesc despre diastasis în timpul sarcinii sau imediat după. Din fericire, sunt multe informații despre diastasis pe site-urile de afară, exemple concrete, programe cu exerciții care se pot face și acasă și care te fac să vezi că poți aborda această problemă și altfel decât chirurgical. Eu una nu aș recurge la chirurgia estetică, deși e clar și asta o soluție, aș încerca în primul rând exercițiile specifice, pentru că eu cred în recuperarea specifică. Dar asta e o perspectivă personală.

Principala idee a exercițiilor de recuperare este controlul posturii pentru întărirea mușchilor stabilizatori și posturali (core muscles – pentru cine dorește să se documenteze în engleză). Există exerciții specifice pentru acești mușchi, sunt ușoare și se pare că dacă există o preocupare constantă pentru respectarea principiilor corective (exerciții și atenție la mișcările obișnuite din timpul zilei) rezultatele se văd cam în 3-4 luni. Și “tratamentul” poate fi început în orice moment după naștere, nu e niciodată prea târziu.

Cel mai eficient exercițiu pe care l-am identificat pentru a corecta diastasis este cel de respirație și ar trebui făcut oricând (de exemplu, în mașină, la volan). Pe scurt, este vorba despre extinderea abdomenului pe inspirație și strângerea abdomenului, cât se poate de mult, pe expirație, fără ridicarea umerilor (totul se face din abdomen). Aici am identificat cel mai bun exercițiu, se numește stomach vacuum și îl practică și culturiștii (pentru că, pe lângă mămici, ei sunt o altă categorie afectată de diastasis).

Există mai multe programe de sport, cele mai renumite sunt MuTu, Tupler, Pilates Contrology (dar trebuie alese exercițiile Chronology care ajută), am citit că și yoga poate fi o soluție complementară. Eu, personal, am ales MuTu, pentru că tot citind despre MuTu și Tupler, din review-uri mi s-a părut că e mai pe stilul meu. Asta nu înseamnă că am trecut de săptămâna 1 😔 Acum sunt în faza în care reiau studiul, poate de data asta mai cu elan. La mine problema este că între agonie și extaz mai degrabă mă complac în agonie și deprimare, decât să mă agăț de raza de speranță și să mă apuc de mișcare chiar de azi (sau măcar de luni ori de pe 1). Când o să ajung la finalul a 12 săptămâni, promit că fac un update.

Dieta este, de asemenea, importantă – sucurile acidulate balonează, carbohidrații, dulciurile în exces nu fac bine, proteinele sunt importante, legumele și fructele – esențiale (sunt de fapt principiile de bază ale unei alimentații echilibrate, sănătoase).

Ca o concluzie, a corecta diastasis înseamnă a aborda altfel corpul, a-ți controla permanent mișcările și a-ți ține sub control postura, a acorda atenție constant mușchilor core, nu doar în timpul oricărui exercițiu, ci și în timpul oricărei mișcări. Beneficiile sunt indiscutabile, orice schimbare pozitivă adopți pentru postura ta înseamnă un plus pentru sănătatea corpului tău.