Copil mofturos, care nu mănâncă?
Ieri fata mea a venit acasă din plimbarea ei cu bona, marcată că văzuse un băiețel care plângea în timp ce mama lui îl forța să mănânce supa cremă de ciuperci. Copilul nu voia, mama insista. Sunt sigură că vede mulți copiii plângând în plimbările ei zilnice, dar acest caz a marcat-o. Pentru că ea nu mănâncă și plânge. E drept, mai insist uneori să mănânce ceva când mă refuză de prima dată, deși rar am câștig de cauză și știu că greșesc. Încă învăț unde este linia fină dintre a o încuraja și a insista aiurea.
Mi se pare că părinții sunt prea obsedați să își vadă copilul măncând bine, mult, variat. E adevărat, alimentația este foarte importantă pentru sănătate, dar am senzația că facem mult mai mult caz de ea decât trebuie. În plus, îmi e clar că uităm că nevoile copilului nu sunt nevoi de adult, porțiile lui trebuie să fie mult mai mici. Probabil că dacă ne-am fixa niște aștepări mai realiste, conflictele ar fi mai puține. În plus, cu cât insistăm, copilul va simți că este o situație pe care o poate controla și va răspunde disperării noastre cu mai multe refuzuri.
Nu vorbesc din perspectiva părintelui relaxat, al cărui copil mănâncă broccoli și legume și ouă și carne. Mai degrabă toate astea sunt pe lista cu NU. Tai dezarmată de pe listă câte unul dintre puținele alimente pe care le mănâncă și mă uit cu disperare în magazin, la cumpărături, ce am mai putea lua să o atragă. Și culmea, ea e dornică să încerce lucruri noi, de multe ori e deschisă și gustă, dar scoate din gură în secunda doi și face o mutriță de parcă i-aș fi dat cel mai amar lucru de pe pământ. Probabil că reușesc să rămân cât de cât rațională pentru că eu însămi sunt foarte selectivă când vine vorba de mâncare și, dacă ar fi să îl citez pe soțul meu, sunt cea mai mofturoasă persoană pe care a întâlnit-o. Acum realizez că, pentru a mă descrie pe mine, am folosit pentru mine cuvântul selectiv, deci e clar care e mindsetul 🙂 Poate ar trebui să gândesc la fel despre copil, nu e mofturos, e selectiv 🙂
Pentru părinții care nu știu ce să mai inventeze sau care își smulg părul din cap când se gândesc la ora mesei, există măcar o consolare: nu este în totalitate vina lor. Avem acum un studiu (desfășurat pe 1921 de familii cu gemeni până în 16 luni), primul studiu de genul ăsta, care spune că mofturile la masă și repulsia pentru a încerca ceva nou sunt în primul rând determinate genetic și, ulterior, comportamentul copiilor e modelat de factorii de mediu. Astfel că nu e cazul să ne culcăm pe o ureche, e genetic, nu am ce face. Pentru că influența mediului rămâne importantă mai ales în perioada copilăriei așa cum se menționează în studiu. Dar e bine să plecăm la drum știind că există, de exemplu, o legătură strânsă între mofturile la mâncare și respingerea legumelor și a fructelor și că aceasta vine dintr-o predispoziție genetică. Și că un copil care refuză cu consecvență morcovi, banane, roșii, ardei etc nu o face neapărat din încăpățânare.
Ce avem de făcut? Să ne urmăm misiunea de a-l învăța pe copil să mănânce sănătos, echilibrat, cu calm și înțelegere:
- Să reducem stările conflictuale la masă. Să ne relaxăm și să nu punem presiune pe copil. Cu cât îl vom forța, cu atât va fi mai determinat să se opună.
- Să facem din momentul mesei o interacțiune pozitivă.
- Să mâncăm în familie.
- Să îi expunem pe copii constant la mâncăruri pe care inițial la resping. Să nu mergem pe principiul: nu îi place morcov? Ok, nu mai cumpăr și nu îi mai dau, pentru că știu că nu îi place. Se pare că unii copii se simt confortabili să încerce un aliment după ce li s-a oferit de vreo 10-15 ori
- Să îi oferim copilului feluri variate de mâncare, să îl încurajăm să încerce, dar să nu îl forțăm să mănânce.
- Să nu insistăm să termine tot din farfurie. Dacă vedem că nu mai vrea să mănânce, să luăm farfuria fără comentarii.
- Să îi punem porții mici, multă mâncare în farfurie ar putea să îl descurajeze.
- Să ne concentrăm pe alimentele bogate în nutrienți. Să urmărim ca alimentația să includă fibre și fier.
- Să avem multă răbdare.
Studiul a fost publicat în Journal of Child Psychology and Psychiatry și poate fi consultat online.