Am redescoperit un articol mai vechi despre avantajele pe care o mamă le vede pentru fetița ei în a nu o trimite la grădiniță, la 4 ani. Homeschooling-ul funcționează bine merci și pentru preșcolari. Și asta am ales și noi, cel puțin pentru primul an de grădiniță. Poate dacă nu eram în anul 2017, nu îi ziceam homeschooling, ci “o mai ținem un an acasă”. Mi se pare încă cea mai bună soluție pentru stilul nostru de familie, pentru cum suntem organizați, pentru cum ne-am gândit că am vrea să crească fata noastră, pentru cum e ea acum, la 3 ani.

Dacă am fi fost într-o altă țară, am fi înscris-o la grădiniță, dar la momentul ăsta, în România, văd mai degrabă dezavantajele decât avantajele. Cred că sistemul educațional – de la grădiniță până la universitate – nu este conectat la nevoile copiilor și tinerilor din ziua de azi. Cadrele didactice tinere sunt, de multe ori, victime ale sistemului rigid, afundându-se și preluând cutume. La fel și unii părinți, care nu cunosc decât un model – cel pe care l-au urmat – și cred că școala nu se poate face cu vorba bună pentru copii, dar se poate cu vorba prea mieroasă față de dascăl. Sunt sigură că există și excepții, mai ales în sistemul privat, și, uneori, în cel de stat. E îngrozitor să te gândești că trebuie să o iei pe încercate, testând cu propriul tău copil.

Mi s-a părut surprinzător să constat că părinți care și-au înscris copilul la grădiniță și care erau încântați de achizițiile rapide ale acestuia, după o perioadă, când le-am spus că o mai ținem acasă pe fata noastră, mi-au zis: ce bine faceți. Am mai văzut și părinți care nu s-au grăbit cu grădinița și nu i-am simțit să aibă vreo părere de rău.

Nu e chiar așa de grozav în grădinițele noastre, cum pare la prima vedere, în ciuda poeziilor și cântecelelor pe care copilul le achiziționează rapid. Și am în vedere, în primul rând, modul în care sunt tratați copiii, metodele didactice și atenția individuală acordată celor mici. La care se adaugă, pe un alt palier, dar la fel de important, politicile de siguranță ale grădiniței.

Știu, există grădinițe ok, și dacă aș face efortul să caut, să vizitez, aș găsi probabil un loc unde să nu îmi las copilul cu inima strânsă. Dar cred că mai putem aștepta, măcar un an, pentru că ne dorim ca și în anul următor copilul nostru să fie liber, neîngrădit, mai degrabă decât să se obișnuiască să funcționeze în sistem.

Nu vreau să o ținem în puf, cocoloșită și protejată. Deși, neintrând în sistem, va fi mai ferită de nedreptăți, de agresivități, de frustrări. Dar va fi mai puțin docilă, va spune ce va vrea și când va vrea, se va juca cu copiii cu care se simte bine, va sta afară cât îi poftește inima, va dormi când și cât va simți nevoia, va desena, picta, modela în plastilină, colora în contur sau aiurea oricând va avea chef, va cânta și va dansa, va râde, va striga și va țipa, va plânge și se va enerva cum și cât va simți. Și va avea alături oricând pe cineva care să o încurajeze, să îi dea încredere în ea, să o ajute să își construiască aripi. Mi se pare esențial să fie acum mai mult liberă decât constrânsă, după cum o vedem și o simțim că este.