Haine de băieți și haine de fete. Sau, mai bine, unisex?
De multe ori am aruncat priviri invidioase către hainele de băieți din magazine – verde, albastru, blugi cu design cool, imprimeuri cu rachete… La fete te dor ochii de atâta roz, mov, auriu, sclipici. Cum merg cu fetița la cumpărături, să mă asigur (deja, de la 3 ani) că va și purta ce îi cumpăr, nu pot să mă aventurez la raionul de băieți pentru că, oricât ne-am străduit să nu fie așa, e impregnată cu stereotipuri de gen. Am auzit-o deja spunând: ”nu port, pentru că e de băieți”. Nu i-am zis niciodată să nu își aleagă o mașinuță, pentru că e de băieți, sau dacă avea de ales între albastru și roz nu i-am sugerat sa ia roz, că e de fete. Asta nu înseamnă că în casa noastră nu e plin de culori dulci și că nu avem o mulțime de păpuși și oricând va prefera să vadă Rapunzel sau Frozen în loc de Cars (acum, sincer, chiar e mai bun Rapunzel :)).
Se pare însă că stereotipurile de gen la care copiii noștri sunt și vor fi expuși au început să se mai atenueze – trendul este dat dinspre advertising (același advertising care le-a și accentuat). Și magazinele s-au adaptat timid și sigur vor mai fi semnale din direcția lor. În curând, vom putea cumpăra de la magazine haine unisex pentru copiii noștri. Dinozauri, rachete, mașini pe pijamalele fetelor și galben sau mov sau, de ce nu, vreun tricou roz pentru băieți. Bărbații poartă cămăși roz, de ce nu ar purta și băiețeii ceva mai colorat?
În UK s-a lansat primul magazin cu haine unisex pentru copii, nu mai exista categoriile fete și băieți. John Lewis a înlăturat boy / girl de pe etichete și a desființat separarea fizică a raioanelor pe sex. Designul s-a păstrat, încă sunt haine roz sau cu floricele pentru fete și probabil verde și albastru predomină la puloverele de băieți. Însă au introdus și o linie de haine unisex, unde se găsesc, de exemplu, rochițe imprimate cu dinozauri.
Criticile la adresa discriminărilor de gen practicate de retailerii din fashion, inclusiv pentru hainele de copii, s-au intensificat în ultima perioadă. E de așteptat, trăim într-o perioadă în care political corectness e la modă. Lanțul Asda a fost admonestat de public că pentru linia de fete folosește expresii de genul ”hei, draguțo” sau ”poneii sunt tari” în timp ce pentru băieți se promovează mesajele ”viitor om de știință”, ”băieții rămân băieți”. Pentru Gap, la fel, fetele sunt ”fluturași sociali”, iar băieții – ”mici școlari”.
Recent, CEO-ul GAP i-a răspuns unei consumatoare nemulțumite, care a publicat o scrisoare în The Washington Post cerând companiei să renunțe la delimitarea secțiunilor în fete și băieți și să folosească simplu kids. În răspunsul său, Jeff Kirwan a menționat că au început deja să introducă tricouri pentru fete cu dinozauri, mașini de pompieri, rechini, fotbal, dar că pot face mai mult de atât. El menționează că a discutat cu designerii și vor veni cu mai multe propuneri drăguțe pe viitor.
Tot în SUA, Lands’ End a primit o scrisoare deschisă, destul de aspră, de la o consumatoare – bloggeriță (Angela Nickerson), supărată că reclamele din revistele promoționale în care prezintă costumele de ski de iarnă arată băieții în haine de culoare ternă, în timp ce hainele fetelor sunt vesele și colorate.
”Credeți că băieților le plac doar culorile de bază și negru și maro? Nu e așa. Fiului meu îi plac, de exemplu, turcoaz, verde deschis, roșu și portocaliu. Desgnul hainelor este similar, de ce nu le spuneți simplu haine de copii, renunânțând la băieți și fete”.
”Dacă vrem să înlăturăm la modul serios masculinitatea toxică ce persistă în cultura noastră, trebuie să ne uităm la imaginile pe care le marketăm copiilor noștri. Băieții au parte de dinozauri amenințători și agresivi. Fetele – de dinozauri strălucitori care se iubesc. Ce mesaje transmit astfel de tricouri în subconștient? Credeți-mă. Băiatului meu nu i-ar fi teamă să poarte ceva girly, dacă nu ar întâlni alte persoane care să se amuze pe seama alegerilor lui. Și are doar șase ani. E ok să apreciem diferențele dintre băieți și fete, dar e bine să apreciem și ce au în comun. Să reîntărim stereotipurile toxice dintr-o direcție sau alta nu e nici sănătos, nici corect.”
Interesant: până prin anii ’40, rozul era perceput ca o culoare masculină, în timp ce albastru era considerat mai soft și mai potrivit pentru fete. Rozul era văzut ca o variantă mai pală a roșului – culoarea războiului. Se pare că la începutul secolului 20 și mai înainte, oamenii erau mai preocupați să facă distincția între copii și adulți, decât între fetițe și băieței.
Personal, cred ca ar prinde bine mai multa diversitate în culori și imprimeuri, atât la băieți, cât și la fete. Însă nu aș transorma în unisex toată oferta pentru copii. Ne mai trebuie o fustă de tul cu auriu, niște sandale cu sclipici… de-abia m-am obișnuit cu ele și am învățat nu doar să le accept, ci și să îmi placă.