Fetița mea se uită cu interesc cum spiridușii moșului pregătesc cadourile de Crăciun. Îi place mult cartea asta despre atelierul lui Moș Crăciun, ea și-a ales-o de la librărie și chiar are imagini drăguțe.

Vorbim des despre atmosfera de Crăciun în ultimul timp. Despre cadouri, despre brad, despre zăpada pe care o așteaptă pentru că nu și-o mai amintește prea bine de anul trecut. Și despre Moș Crăciun. Chiar dacă ea știe că nu există.

Știu sigur că nu i-am furat magia sărbătorilor, că nu îi frânez creativitatea și că nu îi răpesc bucuriile copilăriei. Am cântărit mult decizia asta, împreună cu soțul meu, și pe măsură ce am procesat argumentele și de o parte și de alta s-a desprins clar concluzia. Știu, suntem părinții denaturați cu păsărele în cap, în trenduri noi, de necuprins cu mintea pentru unii. Dar suntem părinți pentru copilul nostru, cum simțim noi, pe stilul copilului nostru, fără să ne intereseze să bifăm așteptările altora.

Am decis să îi spunem că nu există Moș Crăciun. Și o învățăm că alți copii cred că Moș Crăciun există și el e cel care aduce cadourile sub brad.

Nu ne mințim fata. Ea știe asta. La orice întrebare, primește răspunsul pe care îl merită: adevărul. Formulat uneori pentru vârsta ei, pentru că sunt lucruri pe care încă nu le înțelege. La noi nu există minciuni mici și nevinovate (a dispărut, e închis, s-a terminat, vine poliția etc) și nici minciuni mari (oamenii mai și mor, Moș Crăciun e doar un personaj). La noi nu există minciuni. Punct. Dacă cineva o păcălește, îi explic cum stau lucrurile.

Cu fiecare păcăleală și fiecare minciună, încrederea se erodează. Cei mici nu sunt mai proști. Știu doar mai puține despre viață. Și nimic nu ne îndreptățește să îi tratăm cu aroganța de părinte care deține adevărul și decide ce va face cu el, după bunul plac, în ideea că cel mic oricum nu își dă seama. Într-o zi copilul nostru nu va mai fi atât de mic, va privi retrospectiv și va înțelege. Nu există nicio scuză pentru excepția de la regula noastră, chiar dacă se numește Moș Crăciun.

Există încă magie de Crăciun. Și eu mă bucur de magia lui Moș Crăciun, deși am 40 de ani și știu că nu există. Și nu pentru că, mică fiind, am crezut că Moș Crăciun e real. Ci pentru că tot ce se întâmplă de Crăciun – brad, luminițe, cadouri, prezența îndelungă a celor dragi, steluțe, muzică – este gândit să fie feeric și să îți cucerească inima. Nu cred că fetița mea va avea Crăciunuri mai puțin frumoase decât am avut eu. Magia nu depinde de ”există sau nu Moș Crăciun”, ci de mintea și de sufletul nostru.

Lumea fetiței mele, la cei 3 ani, este plină de magie. E formată din zâne și vrăjitoare, din baghete care te trasformă instant, din unicorni și curcubeie magice. Nimic din toate astea nu este real. Și știe foarte bine. În universul ei magic are loc și Moș Crăciun, un personaj în jurul căruia gravitează o frumoasă poveste și cărui copil nu îi plac poveștile?! Copiii au puterea să îl facă să existe pe Moș Crăciun chiar dacă știu că nu există.

Moș Crăciun și gândirea critică. Vrem de la copilul nostru să nu creadă în tot ce le spune un om necunoscut și să nu plece pe stradă cu primul venit. Vrem să înțeleagă că unii copii mai și mint și să realizeze că nu „tot ce zboară se mănâncă”. Vrem să vadă dincolo de aparențe. Să știe că ce e în desene animate nu există în realitate. Că oamenii nu pot să zboare. Că lucrurile cad și se sparg. Că animalele nu vorbesc. Caii nu zboară, iar unicornii nu există. Zi de zi, an de an, repetăm aceste idei. Oamenii nu pot să zboare (ce părinte nu e îngrozit de fascinația copilului pentru zbor?). Animalele nu vorbesc. Nu putem face scamatorii ca super eroii. Și iar și iar. Pentru ca, de Crăciun, să îl convingem că Moș Crăciun zboară pe o sanie, pe cer, intră – nu știu cum – în casele oamenilor și lasă cadouri copiiilor, despre care știe ce au făcut tot anul. O spunem cu atâta convingere, ne străduim să eliminimăm orice urmă de îndoială din spatele ochilor mirați și fascinați de așa minune și nu ne punem niciun moment problema că ne jucăm, practic, cu mintea copilului nostru. Deliberat. Nu, mulțumesc, refuz să fac asta.