Respectul față de copilul tău va determina respectul copilului față de tine și respectul față de el însuși.

Respectul înseamnă mai mult decât 10 principii – acestea sunt doar un punct de plecare pentru a reflecta la raportarea noastră față de copil. Prea des părinții se situează pe poziție de forță, încercând să controleze și să dicteze, în ideea că așa modelează. Copiii au dreptul să greșească, să uite, să fie preocupați de cu totul altceva decât prioritățile noastre, să nu aibă chef, să își dorească și luna de pe cer, să nu fie atenți la riscuri, să plângă și să fie nervoși, să fie timizi sau exuberanți. Nu le putem interzice cu o vorbă severă ce simt. Când credem că le dăm o lecție, punându-i la punct, de fapt mai construim un obstacol în deschiderea pe care o au față de noi și mai subțiem un pic din mantia de încredere pe care ar trebui să o poarte ca protecție toată viața.

1. Nu voi țipa niciodată la copilul meu. Nici mie nu mi-a plăcut, copil fiind, să țipe vreun adult la mine și nu mi se pare normal ca cineva să țipe la mine vreodată. Nu țip la prieteni, la colegii de serviciu, oricât de mult m-ar enerva. Nu există niciun motiv pentru care să țip la copilul meu.
   

   Ca o paranteză, mă întreb cum ni s-ar părea să vedem în codurile de conduită ale companiilor prevederi de genul ”când ești nervos sau obosit, poți țipa la un coleg și alți colegi pot țipa, la rândul lor, la tine, din când în când. Suntem și noi oameni, ar fi anormal să nu o facem, nu e în natura umană să ne abținem. E ok, atâta timp cât ne cerem scuze. Tuturor ni se întâmplă” – am extras din argumentele mamelor care țipă la copii.

2. Voi crede ce îmi spune copilul meu și chiar dacă știu că e posibil să nu aibă dreptate am să cântăresc dacă nu cumva e mai important să îi arăt că am încredere în el și că e un copil bun, decât să am dreptate sau să îi arăt că greșește. În fața tuturor voi fi sta lângă copilul meu.
3. Nu voi face o tragedie din greșeli mici sau eșecuri mari, amplificându-i suferința. Acestea sunt parte din viață. Am să îl învăț să le accepte.
4. Voi arăta deschidere față de convingerile copilului meu și nu îl voi desconsidera pentru ce crede. Nu voi uita ce vârstă are și îmi voi aminti cum eram eu la vârsta lui. Nu voi pune piedici energiei și încrederii lui nelimitate cu blazarea adultului care le-a văzut și le-a auzit pe toate.
5. Prioritățile copilului meu sunt importante. La fel cum acord importanță, pretexte și scuze pentru ce fac sau ce nu fac eu, ca individ, la fel voi face și în ce îl privește pe copilul meu.
6. Poate unii ar spune că părintele nu este prietenul copilului, asta nu mă împiedică să îi arăt mai puțin respect decât unui prieten.
7. Nu îi voi interzice copilului meu sau nu îi voi refuza ceva doar ”de-aia” sau ”pentru că așa vreau eu” sau ”pentru că așa spun eu”. Nu îl voi minți sau păcăli pentru a-l distrage de la ceva.
8. Nu îi voi pune etichete copilului meu, nu îl voi jigni cu apelative, chiar și ironice, nu îi voi cere să fie ca alți copii.
9. Îi voi da șansa copilului meu să aibă dreptul să creadă, să simtă, să gândească diferit de ce cred, simt și gândesc eu sau de așteptările mele pentru el. Îl voi încuraja să ia propriile decizii. Nu îi voi desconsidera emoțiile.
10. Nu voi vorbi despre copilul meu cu alte persoane, când este prezent, ca și cum nu ar fi de față. Nu voi face mișto de el sau de ce face, oriunde ar fi, doar cu mine sau în prezența altora. Nu îl voi pune în situații neplăcute în fața altor persoane.