Un copil nu devine curajos spunându-i să fie curajos, cu condescendență. Mai ales când i s-a activat butonul de panică.
Un copil nu devine curajos râzând de el și ironizându-l.
Un copil nu devine curajos cu îndemnuri de genul: Dar de ce îți este frică! Hai, nu îți fie frică! N-are de ce să îți fie frică!
Un copil nu devine curajos vorbindu-i prea mult despre cât trebuie să fie de curajos.
Un copil nu devine curajos peste noapte, curajul se construiește în timp, cu migală și răbdare și cuvinte spuse la timpul potrivit. Curajul se învață.

5 sfaturi. Cum să îl înveți pe copil să fie mai curajos. 

1. Curajul nu înseamnă absența fricii, ci înseamnă să faci lucruri chiar și atunci când îți este frică. Explică-i ce este curajul, că este în gesturile mari, dar deopotrivă în cele mici, că este ok să îi fie frică.
2. Aplică cu el tehnici prin care să capete curaj în momentele critice: respirație adâncă, previzualizare mentală a acțiunii / scenariului, identificarea etapelor / pașilor din cadrul acțiunii (așa poți înțelege care e momentul precis care provoacă teama), folosirea afirmațiilor pozitive și a unui ton empatic (nu disperat, nu imperativ, ci ceva de genul: ”ești nervos pentru că este o situație nouă”, ”sunt aici cu tine la fiecare pas”.)
3. Remarcă și arată-i micile momentele zilnice, mai mici sau mai mari, în care are curaj și vorbiți despre asta.
4. Citiți cărți speciale despre curaj sau, în lecturile zilnice, povestiți despre momentele în care personajele sunt curajoase și identificați momentele dificile pe care le-au depășit.
5. Fii tu un model de curaj, arată-i că ieși din zona ta de confort, că faci lucruri noi, că accepți situațiile care îți aduc provocări. Că poți să greșești și e ok.