Cea mai bună vârstă pentru începerea grădiniței?
Am citit multe articole, documentându-mă despre avantajele și dezavantajele grădiniței până în 3 ani. Am să și scriu un material mai documentat despre asta, punând cap la cap informația. În căutările mele, am găsit un răspuns detaliat, cu care am rezonat, în articolul semnat de Dr. Laura Markham, fondatoarea celebrului site AhaParenting.com și autoarea cărților Peaceful Parent, Happy Kids: How To Stop Yelling and Start Connecting și Peaceful Parent, Happy Siblings: How to Stop the Fighting and Raise Friends for Life.
M-am bucurat să obțin rapid permisiunea autoarei, să îl traduc pentru părinții care sunt (sau, mai exact, au fost), ca mine, în dilemă. Articolul este sub forma întrebare / răspuns.
Întrebare:
În zona în care locuiesc resimt presiunea socială de a-mi da copilul la creșă / grădiniță la vârsta de 2 ani. Grădinița pe care am ales-o este una dintre cele mai bune și funcționează de aproape 30 de ani, deci știu că voi avea copilul pe mâini bune. Au un program special, o rutină care include joacă independentă, joacă în grup, joacă afară și masa de prânz, în grup.
Dilema mea: care crezi că este vârsta optimă pentru a îl înscrie pe copil la grădiniță? Ar trebui să conteze faptul că 80-90% dintre copiii de vârsta lui, 2 ani, sunt deja la grădiniță? Va rămâne în urmă din punct de vedere social sau emoțional, dacă mai aștept 3, 6 luni sau un an ?
Dacă ar începe grădinița, l-aș duce pentru o jumătate de zi și ar dormi de prânz acasă, iar dacă nu, aș petrece marea parte a timpului cu el, cu excepția a 2-3 după-amiezi, când predau la o școală sau când aș încerca 🙂 să lucrez. Sunt curioasă să aflu răspunsul tău.
Răspuns:
Într-adevăr o dilemă! Este complicat când în cercul tău social sunt, cumva, numai părinți!
Din scrisoarea ta, înțeleg că opțiunile ar fi să stai cu copilul tău de doi ani acasă, cu excepția a două sau trei după-amiezi pe săptămână, când predai, SAU să îl duci dimineața la grădiniță, unde ar mânca și prânzul, după care ar veni acasă să doarmă. Deduc că totuși ai fi plecată 2-3 după-amiezi săptămânal, deci, în acele zile, probabil ar sta la grădiniță toată ziua?
Te întrebi dacă ar rămâne în urmă ca dezvoltare socială sau emoțională, în cazul în care mai aștepți. De fapt, dezvoltarea emoțională derivă din interacțiunea cu tine, așadar va fi în avans, din punct de vedere emoțional, dacă mai aștepți. Social, nu va rămâne în urmă, dacă decizi să aștepți 3 sau 6 luni, sau chiar un an, dacă are alte experiențe sociale în acest timp, și este cu atât mai bine cu cât aceste experiențe te includ (detaliez despre asta mai jos) deoarece prezența ta facilitează dezvoltarea abilităților sociale.
Intrarea în sistemul educațional la vârstă fragedă (iar la doi ani este devreme, din punct de vedere al dezvoltării) poate fi chiar un factor de risc, deoarece este solicitant pentru copii. Nu remarcăm acest lucru pentru că nu vrem să îl vedem, dar mulți copii de 2 ani, școlarizați, compensează stresul prin diferite metode – înregistrează un regres, își lovesc frații mai mici, visează urât, au mai multă nevoie de afecțiune.
Grădinița poate fi, uneori, în regulă. Chiar o recomand dacă urmează să vină un frate / soră, pentru că îi oferă copilului o lume a sa, o lume mai mare, astfel că nu este limitat la o lume în care, deodată, un intrus (bebelușul) domină și este mereu în centrul atenției. Dacă este doar pentru 3 ore pe zi, deși este stresant, copilul poate face față, astfel că riscurile sunt mai mici decât dacă ar sta întreaga zi la grădiniță. Dar, din fericire, tu ai posibilitatea să alegi și să decizi situația ideală, și nu neapărat pe cea care pare mai convenabilă.
Ca o concluzie, depinde de copil. Expunerea la grup este stresantă pentru un copil de doi ani, în orice condiții, dar unii copii sunt mai stresați decât alții de suprastimularea senzorială, gălăgie, dificultatea de a-i comunica educatoarei nevoile, competiția pentru jucării, necesitatea acomodării nevoilor la noul program etc. NU este o situație normală pentru un copil de 2 ani. Este o idee modernă care nu ia neapărat în considerare nevoile copilului mic. Găsim justificarea că ar fi o soluție bună din punct de vedere social sau academic. De fapt, academic, nu e neapărat o soluție bună (mai multe despre asta, mai jos) și este supra-evaluată social (mai jos, mai multe).
Multi copii sunt copleșiți și se sperie ușor când sunt incluși într-un grup, de aceea devin ori agresivi, ori timizi. Câteodată copilul se cenzurează când este în grup, dar imediat ce părintele vine să îl ia acasă, izbucnește în lacrimi. Asta înseamnă că i-a fost foart e greu să fie la grădiniță în timpul zilei și, deși pentru educatoare părea că e ok (cu alte cuvinte, nu a creat probleme), de fapt inima îi bătea mai tare și nivelul de cortizol și al altor hormoni de stres crescuseră – asta ar arăta măsurătorile, dacă le-am putea face. Acum, că părintele s-a întors, se simte în siguranță și se descarcă de stres. Deci, dacă ai un astfel de copil, ai prefera să mai aștepți până când mai crește.
Totuși, dacă un copil se simte confortabil în grupuri, o perioadă scurtă de timp pe care ar petrece-o în grup ar putea să fie stimulantă, iar el să facă față cu succes absenței părinților. Așadar este importantă personalitatea copilului. Dacă e genul de persoană care mereu dorește să se joace cu alți copii, atunci este posibil ca grupul să îi fie benefic. Dacă nu, atunci nu e bine pentru el și mai bine aștepți până mai crește.
Așa cum am spus, unii copii vor fi mai stresați decât alții. Un aspect este modul individual în care copilul procesează stimulii și temperamentul, luând în calcul și cât de mult îi place să fie singur vs în grup. DAR un alt aspect ține de modul în care copilul simte că un adult este disponibil să îl ajute să se orienteze în mediul nou.
Iată ce arată cercetările.
1.Vârsta ideală pentru a începe grădinița cu program lung (ar fi între 9 a.m. – 3 p.m.) este abia după cel puțin patru, dacă nu cinci ani. Asta deoarece copiii mici care stau toată ziua la grădiniță au niveluri crescute de cortizol și alți hormoni de stres în cursul după-amiezii. Înțeleg că tu vrei să îl duci doar dimineața în majoritatea timpului. Nu prea există cercetări pe tema asta, dar ne putem imagina că și în timpul dimineții grădinița este cumva stresantă, acumulându-se astfel stresul măsurabil din timpul după-amiezii. În mod natural, experiența de grup, cu toată stimularea aferentă (și fără mamă, care să îl ajute să facă față) este mai stresantă decât statul acasă.
2. Copiii nu sunt biologic construiți să stea departe de părinți pentru o perioadă lungă de timp. În triburi, copiii de doi ani își petrec timpul alături de copiii mai mari pentru o oră, din când în când, și le face plăcere. Dar când au nevoie să se realimenteze, emoțional sau fizic, se întorc la mamă (care, de obicei, încă alăptează).
3. De ce au nevoie de mamă, în acel moment? Ei bine, părinții sunt ca “steaua polară” cu ajutorul căreia se orientează, “obiectul atașamentului” lor. Alți copii nu se pot constitui într-un obiect al afecțiunii corespunzător, de aceea, de exemplu, adolescenții care se orientează după anturaj trec printr-o perioadă dificilă.
4. Poate fi educatoarea un (substitut de) obiect al atasamentului? Da, de fapt este singura modalitate prin care copiii se pot descurca fără noi în grădiniță. Ei “transferă” temporar focusul atașamentului de la noi către educatoare. Totuși, relația de afecțiune pe care acestea o oferă nu este sigură, deoarece există cereri competitive pentru atenția lor și nu sunt “o permanență” în viața copilului.
5. O teorie întâlnită frecvent spune că “școala” este dificilă pentru cei mici pentru că nu au o persoană care să aibă grijă de ei și care să răspundă mereu nevoilor lor. Copiii care au o astfel de persoană (cum ar fi o bonă, acasă) nu au nivelul de cortizon crescut. Dar este vorba despre o persoană care are grijă de copil acasă, individual. Chiar și grădinițele foarte bune, care desemnează o educatoare la 3 sau 4 copii (și acest lucru se întâmplă rar, norma pentru copii în SUA este mai degrabă de 6 copii la o educatoare) nu pot oferi o persoană care să fie mereu disponibilă pentru copil. Simplul fapt de a o împărți pe educatoare cu atât de mulți copii de aceeași vârstă este stresant, pentru că ea nu va putea răspunde doar nevoilor copilului tău, fie că este vorba de o îmbrățișare când este obosit, sau să îl ajute să rezolve un conflict la locul de joacă, sau să îi ofere de băut când îi este sete, sau să amâne următoarea activitate din program când copilul tău vrea să studieze râmele de pe trotuar.
6. Grădinițele îi învață pe copii, prin experiență, cum să facă față interacțiunii sociale. Cu toate acestea, copiii pot deprinde aceleași abilități la locurile de joacă, însoțiți de mamă. Dar faptul că o au pe mamă să verbalizeze situațiile (“Vrei camionul, dar și Ilan îl vrea. Sunteți doi copii și un singur camion! Cum să facem?“) și să îi ajute să învețe (“Ilan se joacă acum cu camionul și apoi îl iei tu. Hai să așteptăm împreună. Vrei să faci un drum cu grebla, cât timp așteptăm camionul?” ) este, în realitate, de MAI MULT ajutor în deprinderea abilităților prosociale decât aruncându-i într-o situație de grup unde nu există o persoană dedicată. Este o abordare de tipul “înoți sau te îneci”.
7. Cercetările arată că empatia este cea mai importantă abilitate socială. Empatia se dezvoltă când ești tratat cu empatie. Este imposibil ca un angajat de la grădiniță să vadă lucurile din punctul de vedere al copilului, așa cum o faci tu, ca mamă, sau să aibă același grad de empatie ca tine. Deci cea mai importantă abilitate socială – empatia – este predată de părinți, nu în situațiile de grup de la grădiniță. Grădinița compromite învățarea empatiei.
8. Obțin copiii ceva incredibil la nivel academic, din situațiile de grup? Nu. Faptul că există un părinte care se oprește pe trotuar pentru copilul care vrea să vadă o râmă, care îl lasă să își petreacă ziua în ritmul său duce la un IQ ridicat. Situațiile de grup îl pot expune pe copil la mai multe lucruri decât atunci când stă cu tine, dar asta ține de “sofisticare” și se recuperează rapid. De fapt, abilitatea de a gândi se va dezvolta mai bine în interacțiunea individuală cu tine. Acum există experiențe de învățare minunate în școală, incluzând metode Montessori, cărți etc. Dar părinții pot oferi aceste lucruri și acasă, sau la muzeele pentru copii, fără partea negativă a separării.
9. Obțin copiii ceva incredibil din punct de vedere social, din situațiile de grup? Depinde de copil. Am menționat deja aspectele negative pentru majoritatea copiilor. Aspectul pozitiv este că unor copii chiar LE PLACE experiența de grup și se simt miunat pentru câteva ore pe zi. Poți să îți dai seama dacă ești mama unui astfel de copil, pentru că își va dori să fie afară cu ceilalți copii și se va descurca bine în compania lor.
Dacă ar fi după mine, mi-aș mai ține copilul un an acasă, mai ales că ar fi departe și pentru 2-3 după-amiezi. Dar copiii mei nu și-au dorit experiențe de grup.
Mai există un aspect important în decizia ta. Dat fiind că mulți dintre copiii de vârsta lui sunt deja la grădiniță, întrebarea este: sunt locuri de joacă unde să îl duci și unde să fii alături de el? Chiar și informale, în parc? Ce fac cei 10% dintre copii, care nu merg la grădiniță? Merg la joacă, în parc, sau la întâlniri de tipul “Eu și mama”, la ore de muzică, de înot sau altceva? Desigur, mersul la magazin sau la muzeu sau la piață cu tine nu sunt experiențe sociale, dar cresc IQ-ul și sunt lucruri minunate pe care le faceți împreună. Și o ieșire sptămânală la bibliotecă e minunată. Iar dacă are prieteni care vin în vizită după ce se întorc de la grădiniță, câteva zile pe săptămână, înseamnă că beneficiază din plin de interacțiune de joacă socială. Poți să gândești acest an ca un an de școală acasă (homeschooling).
Mult noroc!
Dr. Laura
Un articol foarte fain, chiar incepusem sa am dubii daca sa o duc sau nu pe fetita mea de 1 an si 9 luni la gradinita, vazand ca toti cei din jur merg, si auzind feedbackul mamelor ai caror copii “infloresc acolo”; Incepusem sa ma simt vinovata ca nu o duc inainte de 3 ani.
Multumesc
Mulțumesc! Am tot citit de atunci despre importanta grădiniței (studii) și sunt din ce în ce mai convinsă că joaca liberă, în ritmul copilului, la vârstă mică, este o alegere mai bună decât creșa / grădinița, în condițiile în care grădinițele noastre nu sunt axate pe joacă, ci pe acumularea de cunoștințe. Și eu voi aștepta până la 3 ani.
Buna! Foarte util acest articol!
Fetita mea a inceput gradinita la 2 ani si 8 luni (3 zile pe saptamana a cate 4 ore). Momentan la ora de pranz o iau acasa pt ca ea inca nu adoarme fara mine.
Adaptarea ei a fost rapida, la a 5 a vizita a gradinitei, si-a luat ramas bun de la noi fara sa planga si mereu iese fericita de acolo. In schimb am avut parte de o regresie la toaleta. (dupa 4 luni fara niciun accident si folosirea independenta a toaletei).
Motivul principal a fost ca eu sa pot avea putin timp pt mine si fetita sa poata avea parte de mai multa interactiune cu copiii, deoarece iubeste sa stea printre ei 🙂
In prezent locuim in strainatate, unde nu avem familia, decat soacra, care momentan ii acorda cateva vizite micutei (pana in 5 ore saptamanal).
Sotul calatoreste mult cu jobul si am decis ca este mai bine pt noi sa raman acasa pt o perioada de timp.
Nu consider gradinita neaparat necesara atata vreme cat stii ca te poti ocupa de copil (citit, activitati, iesiri de tot felul., .etc) si sa ai rabdarea necesara.
In concluzie, sunt foarte multi factori pe care trebuie sa-i luam in calcul inainte de a decide ce este mai bine pt copil si pt noi dar nu cred intr-o varsta ideala pt inceperea gradinitei. Cred in ideea de a gasi un echilibru in buna fuctionare a fiecarei familii Ceea ce functoneaza pt mine, poate nu functiona deloc pt altul. Si pt ca am avut de ales, am preferat totusi sa ma ocup personal mai mult de dezvoltarea copilului. si nu regret deloc.!
Intotdeauna am fost de parere ca acolo unde avem optiunea de a alege, trebuie sa ne uitam si la personalitatea copilului si la ce i se potriveste. Fetitei mele i-a fost mai bine acasa decat la gradinita. Si cand a inceput grupa mare, a fost foarte greu pentru ea, pentru ca este selectiva cand si unde se manifesta extrovert, iar gradinita nu a fost un mediu care sa o incurajeze sa fie deschisa si sociabila. Alti copii se simt mult mai bine la gradinita, in compania copiilor si a educatoarei, decat acasa.