Mi-e dor câteodată de bebelușul meu mic și frumos mirositor, de atingerile imprecise și de privirile încântate, de parcă o vede pe mama pentru prima dată, de fiecare dată.

Dar nu aș da timpul înapoi, pentru că sunt la fel de cucerită de fetița mea de acum, trecută deja de bebelușie, la un an și zece luni. Mi se pare minunat timpul pe care îl petrecem împreună, îmi place când mă strigă mami, când mă strânge tare – tare după gât, când își lipește intenționat obrazul ei de obrazul meu, când comentăm oameni și lucruri cu care ne intersectăm pe stradă, când ne uităm complice una la alta. Și pe măsură ce fetița mea crește și înțelege ce e cu lumea asta din jur, e din ce în ce mai frumos.

Am simțit mereu când a progresat, de multe ori cu salturi mari. Până la un punct, am urmărit principalele momente în cartea Wonder Weeks, pe care am găsit-o extrem de practică pentru înțelegerea achizițiilor copilului. De aici am învățat că după o perioadă calmă, în care copilul cooperează și e liniștit, urmează o perioadă intensă, cu acumulări din diverse zone, când devine mai agitat, mai furios, mai alintat. Și apoi iar se temperează și devine ca o mare calmă. Cartea urmărește doar primele 17 luni așa că, după, nu am mai avut confirmarea, atât de fermă, a perioadelor de achizitii (înainte mă duceam la carte și spuneam, da, așa e).

De la cele 17 de luni, am mai văzut clar progrese – în precizia mișcărilor, modul de înțelegere a lucrurilor, a relațiilor între oameni și, în mod cert, de limbaj. Dar simt că acum, la 1 an și 10 luni, este un pas mare. Am deja o mini fetiță și mă uit cu uimire câte transformări poate duce așa un omuleț. Nu mă mir că e o perioadă agitată, favorabilă apariției tantrumurilor.

Modul în care se percepe pe ea.

Își spune pe nume, are dorințe puternice legate de ea, cere mult mai imperativ ce vrea, este clar că s-a individualizat și s-a separat clar de ceilalți din jur, în mintea ei. Sunt sigură că de aici apar multe frustrări pentru că, pe măsură ce își dă seama că e diferită de alții și are ideile și nevoile ei, se simte mai neputincioasă, pentru că depinde de noi. Este mult mai preocupată de ce i se întâmplă și de cum poate influența mediul. Dacă înainte nu dădea importanță anumitor lucruri, acum știe clar că vrea să le schimbe și că are puterea să o facă direct sau să ceară.

Știe mai bine ce se întâmplă cu ea și a început să și verbalizeze: anunță când îi este somn, dacă are chef să facă baie, când a făcut caca sau pipi (semn că se pregătește să renunțe la Pampers) și, mai nou, dacă îi este foame.

Modul în care percepe lumea.

Vede altfel relațiile între oameni, a început să înțeleagă care e treaba cu familiile, că există afecțiune de dăruit, sau din contră, că unele persoane se comportă agresiv. Vede aceste diferențe și între copii. Știe că poate lua decizia să plece dintr-un loc sau dintr-o situație în care nu se simte confortabil. Știe că poate să aibă un comportament intenționat agresiv sau că poate mima agresivitatea în joacă. Știe să râdă forțat, să plângă la comandă, să imite, prin joc, diverse ipostaze din viața reală (mersul la magazin, îngriirea bebelușului). Poate să își imagineze că vorbește cu persoane care, de fapt, nu sunt prezente, se poate preface că îmi aduce lucruri și mi le dă. Pentru că înțelege, poate să delimiteze situațiile din context și să le reproducă.

Știe să raporteze un lucru la altul, a început să înțeleagă concepte ca spațiu, timp. Pricepe la ce folosește număratul, știe ce e mic și ce e mare, folosește cu bună știință aici, acolo, aia, alta (chiar dacă le mai încurcă). Este foarte atentă când folosim și repetă: ei, el, ea, lui. Îi e clar care e treaba cu culorile, deși abia acum învață să le și atribuie numele. Știe că după nani vine mâine, că seara dormim și că dacă vede luna înseamnă că vine seara.

Achiziții puternice.

A avut o săptămână în care pur și simplu și-a dat drumul la spus cuvinte și a început să repete multe dintre cuvintele noastre. Apoi am realizat că le reține imediat. Dacă învață un cuvânt nou și nu îl mai folosește deloc în restul zilei, a doua zi se trezește cu el în gând, îl știe imediat. E fantastic ce putere de învățare au la vârsta asta!

Fizic, este mult mai puternică și are mai multă încredere în ea. A început să alerge mult, să se cațere împingând mult în picioare, să exploreze locuri care înainte nu o interesau, să se aventureze pe cont propriu (despre noua ei independență și nevoie de libertate, într-un articol separat). Poate acum să se suie singură pe un scaun înalt, să meargă pe tobogan în sens invers, să coboare scări mai înalte, să urce repede treptele.

Zilele trecute, în parc, un băiețel de nici 3 ani i-a zis bebeluș. Am sărit ca arsă să o apăr și i-am zis că nu mai e un bebeluș, pentru că știu că ea însăși știe că acum e mare. Da, fetița mea e o domnișorică. S-a înălțat, s-a subțiat, știe să fie pe cont propriu și știe ce se întîmplă cu ea, dând sens lucrurilor  : ) Se pregătește de a doua ei aniversare.