Din lecturile mele de parenting, am preluat acest sfat foarte bun, pe care îl aplic des, dar nu atât de des pe cât aș vrea, pentru că nu sunt pe aceeași lungime de undă cu multe mămici. Copiii trebuie lăsați, în primă fază, să își rezolve singuri conflictele, pentru că, de fapt, poate să nu fie vorba de niciun conflict.

Când copilul nostru își dispută o jucărie cu un alt copil, imediat ni se aprinde un beculeț roșu și suntem gata să intervenim. Eu m-am educat să rămân calmă și doar să urmăresc în liniște cum evoluează situația. Uneori chiar se întâmplă să nu iasă cu scântei și, în final, am văzut cum copiii chiar își pasau de la unul la altul jucăria respectivă, apoi luau altele, fără niciun fel de resentimente.

Acolo unde noi vedem situații conflictuale, pe care am dori să le oprim imediat, să nu degenereze, pentru copii sunt, de fapt, oportunități de a învăța să se joace împreună și de a își gestiona singuri momentele mai delicate. Noi venim cu un bagaj emoțional plin și tindem să judecăm situațiile cu încărcătura anilor pe care îi purtăm: în lumea noastră nu îți ia nimeni nimic din mână și gestul ăsta e revoltător. Dar pentru copii acesta este unul dintre modurile de a se apropia, de a socializa. Uneori nici nu percep gestul atât de agresiv cum îl percepem noi.

Să îi lăsăm să învețe să rezolve pe cont propriu conflictele, intervenind doar dacă se ajunge la situația în care unul dintre copii este vizibil agasat sau devine agresiv. Rezolvarea conflictelor pe cont propriu le crește copiilor încrederea în ei și capătă siguranță în luarea deciziilor. De fiecare dată când intervenim, le transmitem mesajul că nu sunt capabili să rezolve singuri situația respectivă. Ideal ar fi să îi învățăm să știe că atunci când sunt într-o situație pe care nu o pot controla să vină înspre noi, să ceară ajutor.

Eu încerc să îmi învăț fata să zică “nu” când este vizibil deranjată de câte un copil – dacă o împinge, dacă o dă deoparte de la locul de joacă și vrea să stea acolo etc. Pentru că vreau să învețe să își stabilească singură limitele în care le permite altor copii să acționeze.

Niciodată nu îi impun să împartă contrar voinței ei, pentru a rezolva un conflict. Știu foarte bine ce jucării vrea să împartă și pe care vrea să le țină exclusiv pentru ea și niciodată nu o presez să dea dacă știu că nu vrea. Când are un lucru de care, de obicei, nu e foarte pasionată, dar îl vrea tocmai în momentul respectiv, pentru că și-l dorește și alt copil, îi spun să se joace cu el, dar după ce termină, să îl dea și celuilalt copil. În general, acceptă bucuroasă această soluție. Sunt și alte modalități de a-i învăța empatia decât forțându-i să împartă, iar cel mai eficient este prin puterea exemplului. Am scris zilele trecute de ce copiii mici nu împart.