Nu am început antrenamentul la oliță. Și nici nu cred că îl vom începe foarte curând. Pentru că știu că încă nu e pregătită. Chiar dacă are 2 ani. Teoretic, cei mici sunt gata să renunțe la pampers undeva între 24 și 36 de luni, când pot să își dea jos pantalonii și pampersul (știu, corect e scutecul) / chiloțeii singuri, realizează că urmează să facă pipi / caca și se pot controla să amâne momentul. Mie îmi e clar că nu am ajuns încă aici. Și pentru că vreau să evit frustrările, ale amândurora și care mai rău ar face, mai bine mai așteptăm. Nu e nicio grabă.

În plus, personal cred că vom lua direct reductor pentru toaletă, și nu oliță. Inițial i s-a părut interesant când a văzut o oliță și i-am explicat la ce folosește, acum, când i-am propus să cumpărăm, mi-a zis că o luăm să fac eu în ea 🙂 Mama nu face la oliță, e clar că nici ea nu va vrea să facă. Am mai întrebat-o o dată dacă vrea să o cumpărăm, pentru ea, mi-a zis nu și ne-am văzut de drum.

Sunt sigură că se apropie momentul, semne sunt: îmi cere câteodată să o las fără pampers, ba de câteva ori i-am pus și chiloței, să vadă diferența. Mă anunță, dar abia după ce face. Acum, de foarte puțin timp, a tot cerut să îi schimb scutecul după fiecare pipi pe care îl face. Uneori ar vrea să facă la wc, dar imediat ce o așez mă și anunță că e gata, a făcut. Se joacă cu căsuța ei de păpuși și se preface că stă pe wc și face pipi.

Are, așadar, momentele ei de tranziție, dar prefer să o las în ritmul propriu. Știu că, dacă o grăbesc, nu ar fi mai ușor. Când a mai stat fără pampers și a făcut pipi prin casă sau în chiloți nu i-am zis absolut nimic care să sune a reproș. I-am arătat că ștergem și i-am reamintit că pipi trebuie să facă doar la wc sau în pampers, ea decide, dar să îmi spună înainte. Niciodată nu și-a anunțat intenția până acum și, de câte ori a făcut, a fost mai degrabă surprinsă de ce i s-a întâmplat. E clar că nu este încă pregătită.

Ca să o ajut să conștientizeze momentul, am să încerc și cu pamperșii de antrenament, am tot citit despre ei, văd că se găsesc și în magazinele noastre (inițial credeam că nu) și sunt curioasă cum funcționează. Deși intuiția îmi spune că poate e încă un pic devreme pentru ei. O să îi pun când cere chiloței, dar mai întâi să îi văd cum arată, din ce material sunt, cât de mult seamănă cu scutecele și cât aduc a chiloței. Oricum, nicio presiune nici cu ei, o să îi cumpăr să îi avem în casă și, când vine momentul, încercăm.

Mi-a mai zis lumea să o dezvăț de pampers acum, cât e vară, că poate să stea dezbrăcată și e mai simplu. Dar prefer să mă adaptez eu la momentul ei, decât să o forțez pe ea să se adapteze momentului. Nu suntem într-o cursă a dezvățatului de pampers cât mai repede. Mi-e indiferent, în final, dacă se întâmplă la 24 de luni sau la 36 de luni. Important este să nu devină stresant pentru ea că trebuie să facă pipi sau caca. Am citit că printre consecințele foarte posibile ale dezvățatului de pampers înainte ca cel mic / cea mică să fie pregătit(ă) sunt constipația și infecțiile urinare.

Dezvățatul de pampers e o decizie pe care trebuie să o ia copilul. Oricât am încerca să îl presăm, mai degrabă întârziem momentul. Am citit despre cazuri în care mămicile au grăbit procesul și, în final, au fost nevoite să se întoarcă la pampers. Am auzit despre mame care și-au pus copiii pe oliță de la câteva luni, având impresia că îi antrenează. Am auzit despre mame stresate că trebuie să umble cu geanta plină de chiloței și pantalonași și să își trimită copilul des la toaletă, să nu rateze momentul, iar când se întâmplă, desigur, copilul e de vină, că nu anunță. Mame disperate că cel mic nu a mai făcut caca de nu știu câte zile și nu știu ce să mai facă. Am înțeles că sunt și cărți care te învață cum să faci copilul să scape de pampers în nu știu câte zile (probabil din ce în ce mai puține, de la 7 în jos, că așa se vând bine).

Eu, personal, am ales să nu mă grăbesc și să fac echipă cu fetița mea, în loc să îi impun un lucru pentru care îmi este clar că nu este pregătită. Facem atâtea concesii mărunte pentru copiii noștri, de ce i-am forța să facă ce vrem noi, când vrem noi, luând decizia pentru ei într-o situație extrem de importantă, care îi solicită emoțional foarte mult. Să avem încredere în copiii noștri că pot fi ei cei care gestionează acest moment, iar noi doar să răspundem semnalelor lor, ca de obicei, cu calm, încredere și respect.