Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Category Noutăți

Susține și tu reapariția lui Fram, ursul polar!

Mă bucur când aflu că în România sunt oameni entuziaști, care își doresc și se luptă să facă lucruri, care nu devin blazați și sceptici. De aceea susțin din tot sufletul proiectul unui grup de părinți din Cluj, care și-a propus să îl readucă în prim plan pe celebrul personaj al copilăriei noastre, Fram, ursul polar. Ei și-au imaginat o întreagă lume a lui Fram, au luat cartea copilăriei noastre… continuarea

Părinții așteaptă prea mult de la copiii lor mici

Părinții copiilor de 1, 2 sau 3 ani așteaptă, de multe ori, de la copiii lor să aibă calmul și stăpânirea adulților (și, să fim sinceri, nici măcar unii adulți nu le au în anumite momente). Dar controlul emoțiilor se învață și este necesar ca părinții să știe că este tehnic imposibil să se întâmple din primii ani din viață. Tehnic înseamnă că nu există dezvoltate funcțiile creierului pentru asta. Dacă părinții ar… continuarea

Pentru copiii de azi, internetul chiar e viața

4 copii, cam de 14 ani, sunt întrebați ce au primit anul trecut de Crăciun. Pauză. Fiecare încearcă să își amintească, apoi enumeră câteva lucruri cu detașare și oarecare dezinteres: o ciocolată mare, o tastatură pe care nu o folosesc. Sunt doar câteva fragmente dintr-un focus grup, parte a unei cercetări care arată ce preocupări au copiii și cât de mult timp își petrec în lumea digitală. Pe copiii de astăzi, care… continuarea

Workshop gratuit: Mihaela Bilic vorbește despre alimentația în sezonul rece

Cum să te hrănești sănătos în sezonul rece, dar și cum te influențează astrele în deciziile pe care le iei de-a lungul vieții sunt cele două teme ale seminariilor susținute de nutriționistul Mihaela Bilic și astrologul Camelia Pătrașcanu în luna octombrie, la Sun Plaza.

Cum să ne hrănim sănătos pentru sezonul rece

Vei afla de la medicul nutriționist Mihaela Bilic în cadrul seminarului care are loc sâmbătă, 15 octombrie, la ora 12.00… continuarea

Copiii se înalță cu balonul gratuit la Sun Plaza

De când mă uit la desene animate cu fetița mea, am constatat că zborul cu balonul este prezentat ca o activitate foarte frecventă și la îndemână, cam ca mersul cu bicicleta. Peppa, Sofia, Pirații, Goldie și prietenul ei ursuleț - cu toții au zburat cu balonul la un moment dat. Mă gândeam să îi explic fetei că zborul ăsta cu balonul nu e o activitate prea frecventă și nu e… continuarea

Copilul nostru tânjește să petrecem timp împreună

Seara, acasă. Mama a venit de la serviciu și este stresată că nu e nimic de mâncare pentru a doua zi și casa e un haos. Se apucă imediat de trebăluit. Tatăl se uită la televizor. A avut o zi grea și se deconectează. Copilul se joacă în living, lângă tată. Părinții sunt foarte mulțumiți că cel mic se joacă singur și nu deranjează. Îl mai aud vorbind una-alta, parcă… continuarea

Ministerul Sănătății clarifică: Analizele medicale nu sunt necesare pentru înscrierea copiilor la grădiniță sau școală

Analizele medicale nu sunt necesare pentru înscrierea copiilor la grădiniță sau școală, precizează într-o comunicare oficială Ministerul Sănătății. Singurele documente necesare la înscrierea copiilor la grădiniță sau școală sunt adeverința medicală de la medicul de familie și avizul epidemiologic. Într-un comunicat de presă, Ministerul Sănătății menționează că analizele suplimentare pot fi cerute de medicul de familie doar în cazul în care există simptome de boală infecțioasă la copil. Ministerul Sănătății… continuarea

Într-o zi vom putea vizita Parcul Natural Văcărești. Dacă ne implicăm.

Stau în București de vreo 21 de ani și, recunosc, nu am vizitat niciodată zona Parcului Natural Văcărești. Pentru că mereu am avut o strângere de inimă să merg în locurile părăsite și neamenajate din capitală, unde nu știi ce surprize neplăcute poți avea. Dar, pentru aventurieri și cunoscători, Parcul Natural Văcărești este plin de surprize plăcute. Se pare că în acest ecosistem asemănător unei delte sunt cam 100 de specii de… continuarea

Frica de sânge

  Fetița mea are doar doi ani și până acum s-a lovit de două ori cu sânge, la gură, și sângerarea s-a oprit imediat. Din fericire, de când sunt mamă, cele mai grave incidente le-am avut pe pielea mea. Așa am învățat, de exemplu, că atunci când te tai foarte adânc la deget, cel mai bine e să ții rana apăsată foarte tare, mult timp, până când se oprește sângerarea. Am… continuarea
  • 1 2