Modern Mother

| reset, reshape, repurpose yourself |

Categoria Parenting

copii mici copii mari

Să le dăm copiilor noștri timp să crească

Am un copil de 2 ani și 7 luni. Plânge când cade, se enervează când nu îi iese ceva, câteodată îi vine să îmi dea și o palmă, de nervi sau de bucurie, încă mai ronțăie câte o jucărie, aruncă pe jos ce nu îi mai trebuie și uneori nu are chef să împartă. Are doar 2 ani și 7 luni. Și face cam ce face orice copil la vârsta asta. De foarte mult… continuarea
activitati rutina

Trucuri și tehnici pentru activități de rutină

De pe la 2 ani devine din ce în ce mai greu să îi iei pe copii de la joacă și să îi implici în vreo activitate care pentru ei nu are niciun rost, cum ar fi mâncatul, spălatul mâinilor, spălatul dinților, schimbatul pampersului. Am trecut și încă mai trec prin nu-uri de fiecare dată. Dar asta nu înseamnă că nu se spală pe mâini când venim de afară, că… continuarea
crize de nervi

Crize de nervi la 3 ani. E ok, draga mea.

Citesc poveștile mamelor de copii de vârstă mică. Sunt supărate și uneori sătule de crizele de nervi ale copiilor lor. Copiii sunt o explozie de sentimente. Aceeași intensitate pe care aceștia o pun în momentele de bucurie și care ne topește o regăsim, o fracțiune de secundă mai târziu, în furie. Și ne revoltă. La 2 ani și 7 luni ai fetei mele, suntem în palpitantul carusel al crizelor de nervi. Chiar… continuarea
parenting salt

Primii mei ani de parenting, mai degrabă grei decât frumoși

Primii mei ani de parenting au fost ca un salt în necunoscut. Am pus un milion de întrebări și am primit un alt milion de răspunsuri și sfaturi care nu au avut legătură directă cu întrebările mele. Am planificat și nu a ieșit chiar tot cum am planificat. Am visat, dar s-a întîmplat cam diferit. M-am adaptat din cădere, m-am mai redresat, am mai făcut cu mâna pentru poza de… continuarea
fetita

Copilul meu e ca niciun altul

Părinții mei nu mi-au spus când eram mică ”dar X cum poate” sau ”uite Y cum face”. Abia mai târziu mi-am dat seama ce norocoasa sunt, când diverse persoane din jurul meu povesteau despre cum îi deranja să fie mereu comparați cu alți copii, care, desigur, erau exemplul pozitiv. Când sunt cu fata mea, niciodată nu îi zic: ”ia uite ce frumos stă băiețelul” sau ”fetița asta merge pe jos… continuarea
fata plangand

Cine îi ține în brațe pe copiii care plâng?

Seara, când ajung acasă, îmi dau seama destul de repede dacă fata mea are niște supărări din timpul zilei. E nervoasă, face crize de nervi din orice, mă împinge, e vizibil iritată, se joacă agresiv. După un timp aflu că un copil nu a vrut să o lase și pe ea în leagăn, că bona a luat-o pe repede înainte din parc, că a căzut și s-a lovit la picior,… continuarea
papusa barbie

Ce nu o să o învăț niciodată pe fata mea

Nu o să pot să o învăț niciodată cum să își aplice un ruj impecabil, cum să zâmbească frumos la aparatul foto ca să i se vadă gâtul subțire și buzele groase, nu o să o învăț să își aranjeze cărțile în bibiliotecă la linie sau cum să facă să atragă un prinț pe un cal alb, cu cheile unui Ferrari în buzunar, cum să dea cu mopul fără să… continuarea
plecarea

Plecarea mea de acasă. Și întoarcerea.

Trei zile am fost plecată. Trei zile și două nopți plus o a treia noapte pe care am dormit-o acasă, dar pentru că am ajuns la 2, ea dormea și e ca și cum nu aș fi fost acolo. Trei zile grele, privind din perspectiva zilelor de după. Am pregătit-o, așa cum am știut mai bine, vorbind despre asta, dar fără să încerc să fac prea mult caz. Explicându-i clar că… continuarea
fata cu ochelari

De ce uităm, greșim, ne zăpăcim, chiar și după sarcină

Cât timp am fost însărcinată am experimentat din plin aiureala și uitarea și zăpăceala care se pare că sunt specifice acestei perioade. Lucrul bun este că în sarcină am fost atât de preocupată de mine însămi și de ghemotocul din burtă încât nu m-a deranjat. În plus, în perioada asta toată lumea m-a tratat cu înțelegere și cu zâmbete - nimeni nu are cum să se supere realmente pe tine… continuarea

Părinți prinși în tipare moștenite

Nu am fost niciodată la psiholog și nu am crezut că aș avea de ce. Nu am nimic cu mersul la psiholog, îi admiram și încă îi admir pe oamenii care acceptă că au nevoie de ajutor și iau măsuri pentru a le fi mai bine. Doar că eu credeam că sunt o fire puternică și optimistă și că am resursele interne pentru a mă vindeca. Acum, din perspectiva ultimilor… continuarea